Rememeber. Decembrie 1989.

Acest articol nu este despre muzica, de fapt, chiar daca am sa pomenesc, in el, despre cantareti. Acest articol este despre aducerea-aminte si despre ceea ce datoram celor care, acum 18 ani, au murit pentru ca acum eu sa pot scrie acest articol si tu, maine sau candva, sa-l poti citi, pe internet. Acestea sunt doar doua din cele mai mici lucruri pentru care ei au murit, in decembrie 1989.



Cand eram mic, obisnuiam sa ma duc cu colindul. Am pastrat acest obicei pana destul de tarziu si el s-a transformat, mai ales in liceu, intr-o sursa de castig, de sarbatori: se faceau deja echipe cu cei mai buni colindatori, se cautau casele celor mai bogati oameni de afaceri din oras, se faceau liste cu bancile deschise de sarbatori. La sfarsit, intr-o scara de bloc, se imparteau banii destul de multi, in general, uneori se ajungea la cateva milioane de persoana... A inceput sa-mi fie rusine de chestia asta si, cu fiecare an, lista de colindati se scurta. Pana am lasat balta cu totul acest obicei.

Privesc, astazi, la toti acesti artisti care, la fiecare Craciun, ne propun traditie contra cost. Ma uit la felul in care incearca sa ne impuna noi traditii sintagma "traditionalul concert de colinde" devine, pret de o saptamana, cea mai profitabila afacere din industria muzicala. Brusc, toti sunt animati de sentimente de bunatate si omenie, toti vor sa ne intre in case, toti, cu figuri transfigurate de emotie, ne anunta ca... sunt aici, sa ne bucure, sa ne incante, sa ne vrajeasca, sa ne scoata din buzunar cateva sute de mii de lei pentru a ne spune ca "astazi s-a nascut Christos"...

Nu, mersi. Nu vreau sa aflu vestea asta de la ei. Nu contribuind la negotul cu traditii. Prefer sa imi bata la usa un copil sarac de la scara vecina si sa ii dau covrigi si mere. Insa, daca vreti sa faceti ceva cu adevarat important de Craciun, voi, astia, care incercati sa ne prostiti cu "vestile" voastre bune trei zile la rand la Sala Palatului, compuneti ceva in memoria celor care au murit atunci, in decembrie 1989. Scrieti un cantec pentru cei fara de care, astazi, Marcel Pavel ar fi cantat "O sole mio" pe la chefurile stabilor comunisti, pentru cei fara de care Fuego ar fi fost, astazi, amantul imberb al vreunei secretare de partid iar Stefan Banica Jr. ar fi fost un biet actoras la Teatrul de Comedie.

Ganditi-va ca nimic, nimic din ceea ce aveti astazi nu ar fi fost posibil fara sacrificul lor. Haideti, baieti, un cantec simplu, din trei acorduri... si versuri simple, despre recunostinta pentru niste necunoscuti iesiti in strada cu mainile goale.

Nu e greu. Sau?...