Lumea e rea

04 Mai 2007 Beat Factor BeatFactor

Lumea e rea
Asta mi-a spus mama atunci cand am venit la Bucuresti la facultate. Ulterior, toate temerile mele ca voi intalni monstri cu chip omenesc, fantome care merg nestingherite pe strada si alte fiinte mai mult sau mai putin omenesti, mi s-au adeverit. Intr-o tara in care demnitarii si fundatiile (ce sunt alea???) platesc chirii de 100 de euro pentru apartamente de peste 150 de mp, presedintele este demis sau demisioneaza (nici el nu mai stie saracul), in cluburile de pe litoral costa peste 500 de euro sa stai la o masa, lumea mai are timp sa fie rea.

In urma cu cateva zile ma intorceam de la munca si am luat un metrou. Grabit sa scap mai repede de aglomeratie, am uitat ca nu aveam la mine bani absolut deloc. Scotocesc prin cele 100 de buzunare si descopar cu bucurie o bancnota de 1 leu. Nu e de ajuns; mai caut, si dupa mai multe minute, adunasem cam 1,8 lei (adica 18.000 lei vechi), insa o cartela de metrou costa 2 lei.. Ma indrept timid spre casa de unde se pot cumpara cartele si ii intind maruntisul doamnei de la ghiseu. Nu e destul, mai trebuie doua miiEu nu pot pune bani din buzunarul meu. Incerc sa ii explic politicos ca nu mai am niciun leu, dar doamna imi turna vehement in fata ca nu o intereseaza. In spatele meu, o alta doamna ma tot imbrancea sa ma dau la o parte daca nu cumpar cartela, pentru ca lumea se grabeste. Dupa ce a auzit discutia mea cu casiera de la ghiseu, scoate o fisa de 5000 de lei vechi si mi-o intinde. Vreau restul la asta! Si isi sustrage cei 3000 de lei vechi, iar eu capat cartela de metrou mult dorita.

Intr-o dimineata linistita, plina de claxoane, de oameni batrani care se imping in statiile de autobuz, de tot felul de ciudati care urla jos Basescu sau canta diverse imnuri, trecea un motociclist agale. Strada era umeda, pentru ca tocmai trecusera masinile de stropit, si motociclistul aluneca din senin, cu tot cu ditamai motociclata peste el. Lumea se uita, tace, se uita, tace, se uita, tace, se tot uitaDupa cateva secunde, motociclistul se ridica, se sterge de praf si incearca sa isi recupereze ramasitele oglinzii de pe dreapta. Un aurolac urla cu gura pana la urechi domle daca nu stii sa mergi cu motocileta mai bine mergi pe jos!! Nu esti in stare de nimic!! Stai acasa!! Daca ti se spargea rezervorul la motoreta ta si explodam cu totii de la o tigara?!? Au urmat cateva injuraturi cu cristosi, paste, dumnezei si cruci, insa pe un ton mai moderat.

1 mai, in cortul Sunwaves, petrecere Circoloco. La intrare era un zumzet continuu, o forfota de oameni care intrau si ieseau. In incercarea de a intra, pe la ora 2, eram bruscat din spate de doi clabari cu ochelari de cal si frizuri pokemon. Un bodyguard mare cat casa ii striga celuilalt din fata ca vrea sa iasa primarul (domnul Mazare), sa se dea aia la o parte. Cei doi clabari din spate se tot impingeau si se trezesc cu o palma puternica dupa ureche, data cu multa pofta, si o injuratura: faceti ma loc!

Nu este greu sa fii un om rau. Este poate cel mai simplu lucru posibil pe lumea asta. Rautatea este un lucru nativ, pe care il primesti ca pe o pecete, ca pe un dar pe care trebuie sa il tii ascuns. Nu ar trebui sa ne mire de ce unii cedeaza nervos si incep sa ucida in voie, sa se comporte ca niste caini scapati din lanturi. Insa asta conteaza mai putin. Important este ca Nicoleta Luciu a castigat premiul pentru cei mai frumosi sani mioritici.


Popup detector