Facebook, criminalul in serie al artistilor?

Va mai amintiti cum era lumea muzicala inainte de Internet? Mai stiti de unde va luati muzica, cum ascultati muzica, cum aflati de artistii noi si de release-urile celor deja cunoscuti?

Toate aceste amintiri parca au fost sterse cu buretele de multi dintre noi, si au fost inlocuite de o rutina care pare atat de naturala si de utila.

Dar, cat de util e, de fapt, sa ai atat de mult acces la absolut tot ce iti doresti? Cat de bine e, intr-un final, sa poti vedea tot, sa poti auzi tot si sa poti avea la picioarele tale orice fel de informatie?

Prea mult "knowledge" poate aduce si lucruri negative? Acestea sunt intrebari pe care multi dintre noi si le pun, dar intrebari pe care ar trebui sa si le puna in primul rand artistii.

Artistul, o entitate, nu un om

Pana nu se mult, artistul reprezenta nu un om, ci o entitate. Un personaj fictiv care prezenta o forma de arta, fie muzica, film, pictura, fotografie etc. Acel personaj ascunde, intr-adevar, o persoana vie, care respira, are stari de spirit confuze cateodata, are preferinte si nevoi fizice si psihice, dar care nu penetrau niciodata masca "personajului" pe care il reprezentau.

Fanii il priveau ca pe un exemplu de urmat, il vedeau ca pe o prezenta la care nu puteau ajunge si isi doreau ca macar odata sa aiba ocazia sa dea mana cu el, sau macar sa-l vada de aproape, in carne si oase. Amintiti-va concertele la care fanii se isterizau si intindeau mainile pentru a da mana cu artistul, pentru a-l atinge, a simti ca intr-adevar exista, e viu, si e om.

Ei bine, aceasta stare fabuloasa, si aceasta imagine intangibila a artistului este pe moarte. Si, intr-un mod paradoxal, promovarea excesiva si Internetul, in frunte cu Facebook, Myspace si Twitter, sunt elementele care omoara ideea de artist, si prezinta doar omul, in starea sa bruta, in forma sa naturala. Un criminal in serie care distruge incet, incet si aproape insesizabil aura de entitate a ceea ce artistul ar trebui sa reprezinte.

De cand exista retele de socializare, si de cand casele de discuri si artistii au descoperit ca asa ajung direct la public, o multime de artisti poti fi gasiti acum cu profil pe Facebook, cu statusuri amuzante pe Twitter si cu poze cu familia in vacanta de vara din Cipru pe MySpace.

*fetita lui Luciano, pozata in piscina. poza a fost adaugata pe profilul artistului de MySpace, alaturi de poze cu acesta mixand in diferite cluburi + poze de presa oficiale

Cat de sinistru si de nenatural este un profil de artist in care alaturi de productii minunate gasesti poze cu el si cu familia sa in vacanta, sau poze cu el si cu catelul sau. "Uite, el e Ringo, mergem mereu in parc impreuna, asta cand nu produc piese care se vand in sute de mii de exemplare si ma umplu de bani".

Dorinta oamenilor de a afla cine se ascunde in spatele mastilor de artisti a facut artistii sa lase masca jos si sa se prezinte direct ca indivizi, ca oameni. Cand nu vor mai avea ce arata, pentru ca nu va mai exista niciun fel de curiozitate, cu ce vor ramane?

Pe Messenger cu James Cameron

Muzica si arta functioneaza in termeni foarte clari si la obiect. Cand aceste reguli se incalca, nu mai ramane nimic, pentru ca dupa cum stim cu totii, adevarul trist este ca acum, muzica nu mai este suficienta.

Imaginati-va cum ar fi sa puteti sta pe yahoo messenger cu James Cameron. Sa-i dati link-uri de youtube la filme amuzante, iar el sa va raspunda cu alte link-uri amuzante. Cum s-ar distruge toata imaginea sa de "super-erou creativ" cand stii, si vezi cu ochii tai, ca are aceleasi obiceiuri ca tine? Ajungi sa crezi ca, de fapt, si tu poti face ceea ce face el, ceea ce e complet fals.

Practic, prin aceasta expunere, artistii se plaseaza la acelasi nivel cu publicul, lucru care duce la un singur rezultat: moartea aprecierii adevarate, moartea "artistului" si mai ales la moartea formei de arta pe care o reprezinta.

Din pacate, oamenii nu sunt la acelasi nivel de creativitate si inteligenta, iar unii dintre noi trebuie sa iasa in evidenta pentru a ii trage dupa ei si pe cei mai putin inzestrati cu forme brute de talent. Daca acele individualitati mor, vom fi cu totii o mare de mediocritate, si nu va mai exista nimeni si nimic care sa ne faca sa progresam, pentru ca nu vom mai avea niciun fel de reper si niciun exemplu concret: ASA DA!.

Nu as vrea sa stiu niciodata ce mananca Dave Gahan la pranz, nu as vrea sa stiu cum isi face cumparaturile, sau cum ii place cafeaua. Nu vreau sa stiu la cel filme se uita Hawtin inainte sa faca robotei muzicali, nu vreau sa stiu cum arata sotia sau iubita lui Jori Hulkkonen, si in niciun caz nu vreau sa stiu ce a vrut sa spuna Kurt Cobain in Smells Like Teen Spirit.

Vreau sa ii privesc ca pe entitati care imi transmit mesaje, si ma fac ca vreau sa creez si eu ceva, chiar daca nu in acelasi domeniu. Ii vreau acolo, departe, ca simboluri, nu aici, langa mine, ca un prieten.

Prietenia pe Facebook si urmarile sale

Relatiile inter-umane foarte apropiate, de cele mai multe ori sunt stricate de acele mici delalii legate de anumite preferinte. Imi place albastru, tie nu, deci nu mai vorbim.

Banalizarea relatiei duce la omorarea pasiunii, si, deci, daca ajungi prieten foarte bun pe Facebook cu John Digweed, si afli ca uraste pisicile, sau ca sustine avortul, iar tu iubesti pisicile, si vrei sa se interzica avortul, nu vei mai vrea sa fii prieten cu el pe Facebook, dar nici sa-i asculti muzica, pentru ca stii un detaliu si o informatie atat de personala, incat nu mai poti deosebi omul de artist, iar el, in ochii tai, moare si ca om, si ca artist.

Sau, mai rau, daca se intampla sa fiti pe aceeasi lungime de unda in ce priveste pasiunea pentru ceva anume, sau pur si simplu personalitatile voastre se potrivesc perfect, ajungi sa-i ridici in slavi productiile ca artisti, pe care de altfel, poate nu le-ai aprecia, sau mai rau, chiar nu ti-ar placea.

Si, asa ajungi fie sa omori un artisti care iti place muzical, pentru ca nu ii place albastru, si sa il consideri bun pe unul pe care in mod normal l-ai detesta, tocmai pentru ca ii place albastrul.

Concluzia?

Atata timp cat nu putem face deosebirea intre ceea ce reprezinta un om, si ceea ce reprezinta un artist, in curand, va disparea pur si simplu ceea ce inseamna cu adevarat termenul de artist, si vom fi toti oameni, pentru ca disparitia lor de pe aceste retele de socializare nu se va face decat daca dispar retelele, Internetul si eventual ne intoarcem la societatea de trib.

Deci, depinde de noi si de cum privim relatia cu acestia, pentru ca, uneori, avem nevoie de entitati pentru a putea fi fericiti si incantati de o forma de arta. Avem nevoie sa stim ca exista cineva acolo atat de inspirat, incat pare pur si simplu de pe alta planeta. Fara aceasta bariera, vom fi toti o mare familie de prieteni, cu totii complet neinspirati.