Sensor dupa zece ani
14 Iulie 2009 | vrajitoruldinos

A fost odata anul asta o zi de joi plina. Se facea ca El Negro implineau 10 ani, Andra isi lansa albumul cu numarul … 11 (!) iar formatia Sensor celebra si ea un deceniu de existenta.

La Andra s-a dus aproape toata presa. Plin de vedete, invitati – subiect “gras” asadar. A fost aproape plin (cateva sute de oameni) si clubul the Silver Church pentru seara reggae cu El Negro.

Dar, pentru mine, cel mai spectaculos (muzical vorbind) eveniment s-a consumat intr-un anonimat aproape total. Prea ocupati cu vedetele, oamenii a caror treaba e sa arate poporului ce lucruri interesante se petrec in jurul nostru, au ratat cu gratie aniversarea de zece ani a trupei Sensor.

Nici nu s-a dorit, nici nu s-a facut mare tambalau in jurul acestul concert-eveniment. A fost mai mult o seara intre prieteni, la care si-au dat concursul (la propriu) mai toti oamenii care-au contribuit in vreun fel la spectacolele si muzica acestei trupe.

Bizara si ironica soarta a avut Sensor in acesti zece ani. Mereu preocupata sa se re-inventeze si sa se exprime de fiecare data altfel, Sensor a cazut intr-un fel prada propriei “nelinisti” artistice.

Pe cei ce se repeta pe zeci de discuri si sute de cantece ii blamam ca muza i-a parasit demult si ca recicleaza la nesfarsit aceleasi tonuri de chitara, aceleasi linii melodice sau aceleasi texte cu mesaje banale.

La fix polul opus e trupa asta, relativ zgarcita cu aparitiile discografice. Putine cate-au fost, discurile lor sunt complet diferite unul de altul.

Plecat ca un grup de percutionisti la butoaie, din aceeasi vatra cu Sistem-ul de azi, Sensor a debutat pe CD cu primul si probabil singurul disc de… world music din Romania! Nu e tocmai un gen care sa dea hituri pe banda, dar  hiturile sunt ultimul lucru dupa care-alearga baietii astia.

Evolution s-a indreptat serios inspre muzica electro, un segment mult mai imbratisat de “marele public”. A venit si-un premiu MTV pentru un videoclip, cand toata lumea astepta ca trofeul sa mearga parca la Parazitii. Sensor s-a mai apropiat odata de celebritate cand l-a luat pe George Vintila sa “cante” ca un rapper pe plinul de nerv hit “5 minute”.

Directiile posibile fiind date, orice om cu scaun la cap ar fi urmat linistit unul din drumurile care sa duca “sus”. La radio, la televizor, la lume multa in fata scenei. Ei bine, nu e cazul cu Sensor.

Trupa asta, paralela cu notiunea de succes, e interesata sa faca de fiecare data altceva, si, cand spun altceva, nu ma refer nicidecum la acea “noutate” pe care – declarat – o aduce fiecare disc nou al vreunei papusi barbie cu microfon in mana.

Or, o astfel de traiectorie (daca se poate vorbi de traiectorie aici) n-are nici o sansa sa coaguleze in jurul ei un numar semnificativ de entuziasti, suficient de devotati ca sa urmareasca pe termen lung toate zbaterile artistice ale grupului.

Asa incat, peisajul dezolant din public la un show Sensor e, pe undeva, de inteles. Dar ma-ntristeaza foarte, caci Sensor, indiferent de ideea si formula pe care-a propus-o, e de fiecare data spectacol si surpriza.

Ce vreti mai mult ???