DJ britanic arestat in Hong Kong si tratat inuman

05 August 2008 Beat Factor BeatFactor

DJ-ul si producatorul britanic Hyper a fost retinut pentru 36 de ore, intr-o celula din Hong Kong saptamana trecuta, dupa ce a fost arestat pentru ca mixa intr-un club, fara permis de munca. Hyper (aka Guy Hatfield) a declarat pentru Skrufff ca peste 150 de politisti au luat parte la operatiunea din cluburile de noapte.

Hyper a fost arestat in timp ce era la pupitrul unui club din Hong Kong, iar dupa interventia politistilor acesta a fost excortat intr-o celula fara fereastra, a fost legat si i s-a interzis sa bea apa timp de noua ore. Era foarte cald in celula si parea singurul loc unde nu exista aer conditionat, din toata incaperea aia. Mirosea a urina, iar veceul chiar daca se afla in celula, nu se putea trage apa din interior. Ofiterii au asteptat pana am adormit si abia dupa aceea au tras apa. Lumina era atat de seaca si obositoare, iar patul nu exista, era doar o banca cu niste paturi aruncate pe ea pe care le-am folosit drept perna. declara DJ-ul.

Conditiile s-au inrautatit in momentul in care garzile mi-au spus ca in ziua urmatoare, la ora 3 PM voi fi eliberat pe cautiune, ceea ce nu se putea intampla deoarece nu aveam o casa stabila in Hong Kong, sau voi fi trecut la departamentul de imigrare, unde ar fi trebuit sa-mi astept procesul. Pe la ora 5 PM inca nu se intamplase nimic. Garzile s-au prefacut ca nu stiu prea bine limba engleza si imi spuneau ca-mi vor aduce apa, dupa care nu se mai intorceau. Acelasi lucru s-a intamplat cand am vrut sa-mi contactez avocatul. Cel mai stupid era faptul ca fara lumina din exterior si cu o lumina permanenta din interior, nu puteai sa-ti dai seama ce ora este si nu aveai cum sa dormi. Pana la urma m-au legat cu catuse si m-au rezolvat.

Punctul culminant a venit odata cu avocatul sau, care i-a spus ca va putea intra la serviciul de imigrari abia peste doua luni si apoi va mai astepta procesul inca trei. In ciuda faptului ca problema aceasta este acceptata mondial si autoritatile inchid ochii, lasand DJ-I sa mixeze fara viza de lucru, toti se duc drept turisti. Eu chiar am fost vinovat si asta se intampla foarte rar in aceasta industrie. Localnicii pe care ii stiam au spus ca sunt foarte norocos ca nu am fost batut.

Hyper a fost pana la urma eliberat fara nici un cap de acuzare si spunea ca spera sa se intoarca in Hong Kong pe viitor, cu o viza de lucru de aceasta data. Intre timp acesta isi promoveaza noul single Centre Attraction si albumul Suicide Tuesday.


Popup detector