Trei zile la Ibiza cu Burn

12 August 2013 romania bestmusic Best Music

La sfarsitul lui iulie am avut ocazia sa ajungem pentru trei zile la Ibiza, pentru a-i cunoaste pe cei trei castigatori ai burn Residency 2013. Cum suntem in imposibilitatea de a va da vreun hint despre numele acestora pana la ultimul webisode #Residency, va suntem datori cu cateva cuvinte despre insula pe care multi DJi si ascultatori de muzica isi doresc sa ajunga macar o data, iar noi am facut-o prin intermediul prietenilor de la McCann Romania.


burn residency pr kit


Cand ajungi pentru prima data pe insula iti dai seama de ce turismul, in special partea de clubbing, baga cei mai multi bani la bugetul local. Cat mergi cu taxiul de la aeroport la hotel, un drum de vreo 10 minute in cazul nostru, dai de atatea billboard-uri cu urmatoarele party-uri cat vezi pe DN1 la okazii.ro si producatori de materiale de constructii: de la petrecererile Cocoon, Defected in The House, Circo Loco, Fuse pana la rockerii de la Biffy Clyro si chiar Afrojack, Pitbull si Paris Hilton, intr-o saptamana la Ibiza vezi ce n-a vazut Bucurestiul in 5 ani. Pana si Idris Elba aka Stringer Bell din The Wire pune muzica de cate ori are ocazia. Asadar, de toate pentru toti, si asta exceptand o multime de activitati si locuri de vazut in plina zi; deci daca va bate gandul unei vacante acolo, stati mai mult de cinci zile.


Cu niste ore cam 'dureroase' de zbor (plecare la 4.30 din Bucuresti si la 20 din Ibiza), noi am avut noroc de trei zile pline de petrecut pe insula, asa ca a trebuit sa ne desfasuram pe repede-inainte pentru a gusta cat de cat din tot ce inseamna Ibiza: lenevit la plaja pe trei plaje diferite, luat cina la Cafe Mambo (apus magnific la care toata plaja aplauda: checked), mers in club, mers cu barca, plimbat pe stradutele centrului vechi si stat de vorba cu cei trei eroi care au castigat cate o rezidenta la Privilege, Sankeys si Cafe Mambo.


Locul care ne-a gazduit este El Vive, un boutique-hotel tare primitor, de altfel si locul in care au fost cazati cei 18 DJi pe parcursul celor doua saptamani de bootcamp burn Residency, si unde s-au tinut cateva dintre workshop-uri, inclusiv cel cu Fatboy Slim si regulile sale neortodoxe pentru a fi cel mai tare din industrie. Cu un staff foarte prietenos, hotelul dispune de piscina, o terasa superba de pe care vezi marea, chiar si un club micut destul de renumit pentru afterparty-urile care tin pana pe la 10 dimineata.


hotel es vive ibiza


terasa es vive


Un subiect care arde oricand in vacante, dar mai ales daca mergi destinatii precum Ibiza, e bugetul: sa fim intelesi, nu e o destinatie ieftina, nici macar pentru un buget mediu. Chiar am dat peste un topic simpatic intr-un forum, aici, in care niste niste tipi se gandesc cu cat au contribuit la economia Ibizei :) Si nu e un loc in care sa mergi doar pentru trei zile, sa te rupi pe la doua party-uri si sa pleci acasa. Insula este foarte frumoasa, plaje sunt o multime, iar atractiile nu se limiteaza nici pe departe la nightlife, dovada ca am vazut zeci de familii cu copii. Deplasarea pe insula este aproape imposibila fara o masina inchiriata sau taxi, pentru care exista o singura companie, care cu greu face fata in plin sezon.


Se pare ca, desi trademark-urile insulei sunt cluburile cu traditie precum Pacha, Amnesia, Privilege, etc. si in plin sezon n-ai loc sa arunci un ac, se poate si mai mult. Sankeys, de exemplu, resedinta de vara a clubului omonim din Manchester, s-a deschis in 2011 si a devenit deja unul dintre cele mai cool si dorite locuri de catre DJi. Daca ati urmarit episoadele Residency de pana acum, stiti ca Mano Andrei a fost un pic tras de urechi dupa ce a castigat proba "Best Sunset Track" din Cafe Mambo, dupa ce a spus ca ar prefera sa fie rezident la Sankeys, si nu e singurul; asta veti vedea la momentul oportun, cand vom publica interviurile cu cei care au castigat competitia anul asta.


Sa mergi la Ibiza e un punct bun de trecut intr-o lista cu "100 de lucruri de facut intr-o viata", undeva la sectiunea "Cat ai sub 30 de ani". La urma urmei, sa ajungi la un party la care pe la 4 dimineata clubul e asaltat de circari profesionisti pe picioroange si costumati in cel mai funky (kitsch, poate?) mod posibil nu e ceva ce vezi la tot pasul. Vorbim de celebrele party-uri ElRow, ce au loc in Vista Club, un fel de aripa a clubului Privilege, la care am avut ocazia sa luam parte alaturi de alte 1200 de persoane la o petrecere cu tema Bronx.


elrow privilege


elrow


Foto


Cu restul detaliilor despre experienta Burn Residency 2013 revenim zilele urmatoare, odata cu dezvaluirea castigatorilor acestui an. Mano Andrei a ajuns in finala si se lupta pentru o rezidenta la Cafe Mambo. Pana veti afla daca a castigat sau nu, gasiti aici cateva highlight-uri din bootcamp.


Citeste si: Burn Residency 2013 - Ep. 5-6/8: Finalistii sunt....


Popup detector