Orbital la Bestfest, pe 3 iulie!

10 Februarie 2009 Beat Factor BeatFactor

Nume cult al genului electro, ORBITAL revine pe scena internationala dupa o pauza de aproape 5 ani! Noul turneu al duo-ului britanic va ajunge anul acesta pentru prima data in Romania, unde Orbital promite publicului roman un live-show spectaculos pe 3 iulie, la BestFest.

Cea de-a treia editie a BESTFEST se va desfasura in perioada 1-5 iulie, la Romexpo, printre artistii care si-au anuntat deja prezenta numarandu-se The Killers si Patrice in `Ziua Zero`, Motorhead si Moby pe 2 iulie, Franz Ferdinand si The Faint pe 3 iulie, The Ting Tings, pe 4 iulie si Manowar la AFTERSHOCK (5 iulie).

Timp de doua decenii, Orbital a fost considerata cea mai creativa prezenta electro la nivel mondial, fiind aleasa de revista Q Magazine drept una `dintre cele 50 de trupe care trebuie vazute inainte de a muri`.

Cei doi membri fondatori, Paul si Phil Hartnoll au inregistrat in perioada 1989 2004 sapte albume de studio, patru dintre acestea mergand direct in TOP 20 U.K., hit-urile `Chime`, `Style`, `Belfast` sau `The Box` si `Satan` devenind o prezenta aproape permanenta in playlisturile cluburilor.

Orbital a colaborat de-a lungul timpului cu artisti celebri precum Alison Goldfrapp, Angelo Badalamenti sau chitaristul Metallica, Kirk Hammet, iar stilul exploziv al trupei a atras atentia producatorilor de la Hollywood, care i-au rugat pe fratii Hartnoll sa compuna pentru filme ca `The Saint`, `The Beach`, `Event Horizon`, `Johnny Mnemonic`, `xXx`, sau `Mortal Kombat`.

In 2004, cei doi membri Orbital au ales sa puna punct proiectului care in 13 ani i-a transformat in cei mai renumiti reprezentanti ai scenei electro internationale...

Dupa 20 de ani de la debut, Paul si Phil Hartnoll revin in formula care i-a consacrat, planuind pentru 2009 un turneu mondial, care ii va aduce pentru prima data impreuna si pe scena BESTFEST 2009.

Avand o reputatie live de invidiat, Orbital a sustinut de-a lungul carierei show-uri explozive in fata a zeci de mii de oameni, inclusiv in cadrul unor festivaluri legendare precum Woodstock `94 si Glastonbury (concert inclus de Q Magazine in topul `cele mai bune 50 de show-uri live din toate timpurile`!).

`Publicul roman a fost extraordinar in 2007 si abia astept sa revin in Bucuresti, de data aceasta impreuna cu Paul, in formula completa Orbital. Show-ul asta va intra in istoria BESTFEST!`, a declarat Phil Hartnoll, care in vara lui 2007 a fost prezent pe scena primei editii a festivalului.

Biletele pentru `Ziua Zero`, cele pentru Aftershock, biletele de o zi precum si abonamentele pentru 2, 3 si 4 iulie sunt disponibile atat online, pe myticket.ro precum si in reteaua magazinelor Diverta.


Popup detector