Pain - Psalms of Extinction
09 Mai 2009 | ShiverMeSideways

   Long time no post...

   Ma rog, sa revenim la ce avem in fata. Si ce avem in fata este albumul Psalms of Extinction de Pain, ca tot se vor perinda la noi inainte de Nightwish la Artmania.

   Albumul nu e tocmai curent, fiind din 2007 si, in acelasi timp, penultimul lor disc. Ultimul album sper sa-l abordez in curand, daca tot m-am apucat.

   Sa fac un intro trupei? Sa fac. Deci, avem aici-sa un proiect solo al lui Peter Tatgren de la Hypocrisy. Intreprindere muzicala care functioneaza de mai bine de 14 ani (!!!) si care combina industrial metal-ul de genul Rammstein cu influente tehno si cu o puternica trasatura melodica specifica soundului scandinav. Rezultatul e destul de pop, dar e si suficient de metal d-ala saltaret de te face sa scuturi paduchii din crestet. (ca sa ma exprim intr-un mod elevat)

   Bun, albumul de fata contine cele mai multe piese care m-au atras (pana acum) asa ca am zis sa-i trantesc o recenzie. Facand abstractie, desigur, ca soundul e foarte similar de la album la album, poate doar devenind mai melodic/pop pe masura ce au trecut anii.

   Discul incepe cu un semn de intrebare, insa spre sfarsitul primei piese incep sa fiu atras, si ma aflu intr-o pozitie in care ba zdruncin creierii, (si vecinii) ba plec urechea sa vad ce tot face nenea Tatgren pe-acolo. Dupa un quartet de piese puternice ce deschid albumul, vine Clouds of Ecstasy care cade ca o caramida sleazy dupa o piesa epica asa cum e Psalms of Extinction. Pacat.

   Insa, dupa aia vine Play Dead care iarasi ma ridica pe culmi datorita orchestratiei si ma si imaginez la concert dand din cap/maini/picioare/parti anatomice o data cu toba care cade ca un ciocan sub vocea eterica a lui Tatgren.

   Discul merge in continuare, schiopatand pe alocuri in a doua jumatate (mi-au mai placut Computer God si Walking on Glass doar) si se termina cu Bitch care imi aminteste de piesele cu mai putin tact de la Trent Reznor (vezi Suck, Vessel, si d''oh, Closer).

   La coperta imi place foarte mult cum este realizata. So, it''s a metal dude (si anume Peter Tatgren), dar nu-i vezi pleata, si e facut la ochi si e imbracat la costum. In simplitatea ei ridica foarte multe intrebari si supozitii, si asta a fost intotdeauna atuu-ul copertilor simple. Lasau foarte mult de lucru imaginatiei.

   To conclude, e un album bun, saltaret, si este o alternativa foarte buna atunci cand vrei sa asculti Rammstein dar te-ai plictisit de ei. Nu zic ca unul a copiat pe altul, dar fac parte cam din acelasi curent. Ideea e ca e o alta fateta a metalului si orchestratiile pur europene merg foarte bine cu efectele electronice. Insa nu sunt suficiente lucruri care sa ma faca sa zic wow. E pur si simplu un album bun. Si atat.

   Parerea mea de datator cu parerea: 8/10.

09 Mai 2009 | Encolpius

hai frate ca poti mai mult,oricum m-ai determinat sa ascult albumul, dar cronica asta mi se pare slabuta in comparatie cu primele si in plus dezinformezi, solistul se numeste Peter Tägtgren.... la postari mai bune....
raspunde la acest comentariu