Samim vine la Premiile Nights din acest an

14 Martie 2008 Beat Factor BeatFactor

Cea mai noua super-productie muzicala a Berlinului va veni pentru prima data in Romania in cadrul decernarii premiilor Nights.ro 2008. Evenimentul care-l va avea ca invitat special va avea loc pe 28 martie la World Trade Plaza Sofitel. Samim va fi acompaniat de Miguel Torro la percutii. Alaturi de acestia va mixa si castigatorul categoriei Cel Mai Bun DJ Roman in 2007.

Show-ul va fi prezentat de Cosmina Pasarin, iar personalitati importante din industria muzicala electronica din Romania o vor ajuta, prezentand cate o categorie. Atmosfera va fi incalzita de catre Faster si Narcissa de la Forward Agency.

Jumatate elvetian si jumatate iranian, Samim a fost expus unor numeroase influente muzicale de-a lungul vietii, incepand cu hip hop si terminand cu industrial, influente care aveau sa-l duca, intr-un final, pe drumul catre muzica electronica. Dupa ce si-a unit fortele cu Michael Ho, a inceput sa produca muzica sub numele de Samim & Michal. Primul lor EP, intitulat Dini Muater, lansat la un label elvetian numit Stattmusik, le-a pavat drumul catre succes.

Succesul artistului Samim a venit odata cu piesa Heater, care, desi s-a departat de productiile sale ceva mai underground, pastreaza amprenta artistului. Astfel, Samim reuseste sa castige fani atat prin productiile dedicate exclusiv ringului de dans, cat si prin piese de radio, difuzate in heavy rotation.

Modul in care face o petrecere sa iasa de minune l-a transformat intr-un timp relativ scurt in unul dintre cei mai cautati entertaineri din ultimii ani.

Ora de incepere a evenimentului este 22:00.


Popup detector