Castiga invitatii la Carl Craig la Arenele Romane!

17 Iulie 2007 Beat Factor BeatFactor

Americanul Carl Craig va mixa pe 27 iulie la Arenele Romane din Bucuresti. Va fi acompaniat de catre Logan in deschidere si de proiectiile video se va ocupa Dreamrec. Raspunde corect la o intrebare si Beat Factor te trimite gratis la acest eveniment!

Producator muzical de peste 15 ani, Carl Craig a lansat piese sub diferite nume, ca BFC, Psyche, Paper Clip People, 69, Designer Music si Innerzone Orchestra, fiecare din ele reprezentand o alta personalitate muzicala de-a sa.

Inscrie-te in concurs aici!

Carl Craig (sau cum isi spune el, C2) este si detinatorul casei de discuri Planet E, label prestigios la care poti gasi astazi artisti ca Kevin Saunderson, Recloose, Common Factor, Lazy Fat People si multi altii.

Carl Craig este urmasul legendelor din Detroit - Juan Atkins, Derrick May si Kevin Saunderson, contribuind enorm la amplificarea miscarii Detroit in Statele Unite si raspandirea acesteia pe tot globul. Dupa o colaborare prolifica cu May, la inceputul anilor '90, Craig a inceput sa produca muzica sub diferite aliasuri, lansand piese ce atingeau mai multe laturi muzicale, de la ambient, techno si breakbeat la future jazz. In 1992 a lansat, alaturi de trupa sa Innerzone Orchestra, Bug in a Bassbin, o piesa considerata responsabila pentru indepartarea drum'n'bass-ului de hardcore si ragga, reinventand acest stil de muzica. Ca orice producator care se respecta, Craig si-a infiintat si propriul label, Planet ? E, ajuns astazi unul dintre clasicele din Detroit, promovand artisti ca Kevin Saunderson, Alton Miller, Moodymann, Tres Demented, Martin Buttrich si evident, multele trupe si alias-uri ale maestrului Carl Craig, ca doar e labelul sau.


Popup detector