B'ESTFEST 2009 nominalizat la Oscarurile" festivalurior: UK Festival Awards!

28 Septembrie 2009 Create It BeatFactor

B'ESTFEST 2009  nominalizat la Oscarurile
TAGS:
Bestfest  premiu 

Desfasurata anul acesta la inceputul lunii iulie, cea de-a treia editie B’ESTFEST a readus festivalul in atentia publicului din afara tarii, acesta fiind nominalizat la cele mai prestigioase premii ale industriei de profil, UK Festival Awards! Distinctiile vor fi acordate pe 19 noiembrie la Londra, in cadrul unui eveniment care va reuni cele mai importante nume implicate in organizarea de festivaluri din intreaga lume.

Dupa ce anul trecut B’ESTFEST a fost nominalizat la Best European Festival Awards la categoria „Cel Mai Bun Festival European”, in 2009 B’ESTFEST ramane in topul festivalurilor europene, fiind inscris pe lista nominalizarilor la titlul de „Cel mai bun festival international” (Best Overseas Festival) in cadrul mult ravnitelor UK Festival Awards. B’ESTFEST este singurul festival din Romania inscris in competitie, la aceeasi categorie fiind nominalizate si cateva dintre cele mai cunoscute evenimente de acelasi gen din Europa printre care se numara si Rock Im Park (Germania), MELT! (Germania), Exit Festival (Serbia), Benicassim (Spania), Pinkpop (Olanda) si Roskilde (Danemarca).

“Este un adevarat privilegiu sa fim prezenti la cea mai prestigioasa reuniune a industriei de live entertainment din lume alaturi de nume precum Glastonbury (Marea Britanie), Melt! (Germania) sau Pinkpop (Olanda). Consideram ca dupa numai trei ani de B’ESTFEST, aceasta nominalizare este o performanta nu doar pentru festivalul nostru, ci pentru intreaga piata de profil din Romania, care a evouat foarte mult in ultimii ani”, a declarat Laura Coroianu, Director General Emagic.

Cu un line-up ce a inclus nume precum The Killers, Moby, Motörhead, Orbital, Franz Ferdinand, Santana si Manowar, editia B'ESTFEST de anul acesta s-a desfasurat pe parcursul a cinci zile, intre 1 - 5 iulie, (incluzand Ziua Zero si AFTERSHOCK) si a reusit sa se bucure de recenzii favorabile atat din partea publicului, cat si a presei la nivel national si international.

Cei care doresc sa voteze cele mai bune festivaluri din 2009 o pot face accesand pagina de web www.festivalawards.com, pentru fanii B’ESTFEST posibilitatea de a vota fiind disponibila si pe site-ul oficial www.bestfest.ro. Toti votantii vor fi inscrisi automat intr-un concurs ale carui premii constau in invitatii la editile de anul viitor ale festivalurilor castigatoare. Pe 14 octombrie va fi anuntata lista primelor zece festivaluri ramase in concurs, urmand ca votarea sa continue pana pe

4 noiembrie. Castigatorii fiecarei categorii vor fi anuntati in cadrul unei ceremonii impresionante care va avea loc pe data de 19 noiembrie la Domul O2 din Londra.

Considerate „Oscar-urile” industriei festivalurilor de muzica, premiile UK Festival au luat nastere in anul 2004, primele editii desfasurandu-se doar online. Incepand cu 2006 premiile au fost decernate in cadrul unor evenimente live spectaculoase, menite sa reuneasca sub acelasi acoperis cei mai importanti jucatori de pe piata internationala de live entertainment. Alaturi de categoria „Cel mai bun festival international”

(„Best Overseas Festival”), in competitie se mai afla si sectiuni precum „Cel mai bun festival de marime mare/mijlocie/mica” („Best Major/Medium/Small Festival”), „Cel mai bun eveniment dance” („Best Dance Event”), „Cel mai bun nou festival” („Best New Festival”), „Cel mai bun concert al unui cap de afis” („Best Headline Performance”) si „Imnul verii” („Anthem of The Summer”).


Popup detector