Subgenuri ale muzicii dance

22 Noiembrie 2006 Beat Factor BeatFactor

Subgenuri ale muzicii dance
Muzica house nu este nimic altceva decat muzica electronica, sau mai simplu si pe intelesul tuturor, muzica dance electronica. Majoritatea ascultatorilor de muzica house au acceptat ideea ca acest gen de muzica este destinat discotecilor si cluburilor, petrecerilor in aer liber sau in locuri acoperite (hale de exemplu); s-ar spune astfel ca muzica house este muzica destinata dansului. In acceptiunea generala, dansul pe muzica house este relativ simplu si usor, deschis oricaror miscari care sa coincida cu ritmul.

Muzica house poate fi ascultata si acasa, la fel de bine ca si in club, in masina, in baruri, practic oriunde. Si nu, nu este o reclama proasta la sticks-uri sau chips-uri sau alte produse destinate rontaitului. De cand a inceput sa fie produs si mai tarziu mediatizat, acest gen de muzica a creat tendinte noi in moda, a creat conexiuni intre indivizi total diferiti ca temperament sau activitati, a castigat un numar mereu crescand de fani, sau pur si simplu a atras atentia unor curiosi.

Putem vorbi despre inceputurile muzicii house pe undeva prin 1960, cand muzica disco era in mare voga. Usor, acest stil s-a desprins de disco printr-un sound aparte, si evident datorita unor producatori care au avut un rol primordial in evolutia si diversificarea scenei house internationale. Fie ca venea din Detroit, Chicago, Berlin, Madrid, Marea Britanie sau Statele Unite, muzica house a reusit sa adune o multitudine impresionanta de subgenuri. Daca la inceput au existat doar cateva incercari timide, spre 1990 deja muzica house a capatat o personalitate aparte, prin extinderea cuturii rave, legalizarea petrecerilor rave si interzicerea drogurilor. A devenit un stil nou de viata, a impamantenit mentalitati noi si diferite de cele existente pana atunci, a reusit sa ramana la granita intre comercial si underground. Artistii care au dorit sa ramana underground s-au axat pe un sound techno pur, in timp ce aceia care au ravnit la glorie si bani s-au transformat usor usor in vedete cunoscute de toata lumea, vazute la televizor, si admirate (mai mult sau mai putin). Acestia si-au transformat muzica intr-un dance simplu, de cele mai multe ori pueril si care putea fi inteles de absolut oricine.

O influenta majora asupra muzicii house a avut-o trupa Kraftwerk sau Daft Punk, asa zisii roboti electronici. Eu si-au dezvoltat un sunet propriu, produs in mare parte pe sintetizatoare, orgi, soft-uri speciale de creat muzica, efectoare care sa prelucreze sunetele, vocile, practic sa transforme monotonia in euforie, ceva simplu in ceva evoluat si complicat. Muzica house este strict legata de activitatea de DJ. Nu putem vorbi de muzica house fara a vorbi de DJ, si invers. DJ-ii care puneau muzica la petrecerile mai mult sau mai putin legalizate, in cluburi sau discoteci, la nunti sau la inmormantari, la petrecerile prietenilor lor in grupuri restranse, au inceput sa priveasca serios muzica house ca productie. Si astfel au intrat in scena nume ca John Digweed, Sasha, DJ Sneak, Lee Burridge, Kevin Saunderson, Jeff Mills, Dave Clarke, DJ Rush, Danny Rampling si muuuulti altii pe care ar fi inutil sa ii enumeram aici.

Vorbeam mai sus despre subgenuri ale muzicii house practic subgenuri ale muzicii electronice (un termen cu o acceptiune ceva mai larga). Subgenurile muzicii electronice s-au diferentiat in primul rand datorita BPM ului productiilor (BPM = batai pe minut). Astfel, muzica trance a devenit un stil de muzica ce are un BPM rapid, energetic, accelerat, este o muzica ce aduce in prim plan atat ritmul cat si linia melodica, ce obligatoriu trebuie sa fie foarte evoluata si complicata, eventual compusa pe mai multe tonuri care sa difere ca instrumente. Muzica trance ii are ca reprezentanti pe Paul Van Dyk, Tiesto, Armin Van Buuren, Above & Beyond, Blank & Jones, Paul Oakenfold, Ferry Corsten si foarte multi newcomer-i care isi fac aparitia aproape lunar pe scena muzicii trance. De asemenea au exitat si inca exista foarte multe branduri care au sustinut acest fenomen prin organizarea de evenimente majore, festivaluri, party-uri cu public ce putea atinge usor o cifra de 10 000 de oameni (vezi festivalul Trance Energy, Black & White Sensation, etc). Casele de discuri existente cat si cele care au fost deschide ulterior de catre DJ-ii si producatorii care promovau acest gen de muzica, au devenit deschise noului val de muzica si au lansat foarte multi artisti debutanti sau care avea deja lectiile invatate de acasa. La ora actuala, muzica trance atinge un loc aparte pe scena muzicii electronica. Este un stil foarte mediatizat, multi ar spune ca are o aliura puternica de comercial, dar iata ca atrage foarte multa lume, are comunitati puternic impamantenite, exista multe persoane care sustin in continuare muzica trance.

Un alt stil de muzica electronica ce are un BPM asemanator celui de trance, este techno. Muzica techno are insa niste radacini mult mai vechi decat muzica trance, de vreme ce techno este poate printre primele stiluri de muzica electronica ce a deschis mintea producatorilor catre nou si experimente noi, originalitate si provocare. Jeff Mills este unul dintre pionierii de baza ai stilului techno, la fel ca si DJ Rush, Dave Clarke, Ben Sims, Chris Liebing, Adam Beyer, Marco Carola, Eddie Richards, Craig Richards si multi altii. Techno s-a impartit si el in minimal techno, Detroit techno, Chicago techno, tech-house si alti hibrizi reiesiti din inventivitatea si creativitatea unor producatori de muzica. Asazi muzica techno nu mai este atat de underground cum era la inceputuri, intrucat noul val de techno si minimal techno, minimal house si tech house i-a facut pe foarte multi producatori si DJ sa abordeze acest stil muzical, si casele de discuri au facut si ele un pas inainte si au lansat multe materiale de acest gen. Astazi nume ca Valentino kanzyani, Umek, Marco Carola, Richie Hawtin, Marco Bayley, Steve Bug, Ricardo Villalobos, Josh Wink, Adam Beyer, Lee Burridge, Sven Vath si foarte multi altii sunt nume foarte apreciate de public si cu ajutorul carora organizatorii pot umple lejer un club.

Stilul progressive house este si el un subgen al muzicii house, insa are un sound aparte. Daca muzica techno este mai dura, mai simpla si mai lipsita de melodicitate insa extrem de ritmata si plina de energie si vitalitate, progressive house este un gen muzical mai dulce, insa poate varia uneori de la sumbru la plin de viata si veselie. Are un tempo mai scazut, insa aceasta nu este o regula pentru toate productiile progressive. Ca reprezentanti ar merita sa se afle aici John Digweed si Sasha (DJ care are unele influente puternice de trance si tehcno), Chris Fortier, Danny Tenaglia, Deep Dish, Paolo Mojo, Nick Warren, Sultan, Pete Tong, Behrouz, Anthonny Pappa si multi altii. Unii DJ prefera sa ramana la granita intre progressive house si electro house sau chiar breaks, cum ar fi James Zabiela, James Lavelle, Hernan Cattaneo si chiar si multi din cei amintiti mai sus.

Astazi nu mai este o regula pentru un DJ sa se incadreze intr-un singur gen muzical. S_au vazut foarte multe cazuri ca unii DJ-i cunoscuti pentru abordarea lor muzicala sa puna o cu totul alta muzica fata de cea cu care invatase publicul. In general, totul este muzica house, sau mai bine spus, muzica electronica, fie ea techno, trance, progressive, minimal, deep house, etc. Pana la urma totul tine de perceptia fiecaruia legata de muzica, de cultura pe care a dobandit-o in domeniu, de cat de deschis este noului sau cat de conservator. Not everyone understands House music; it's a spiritual thing; a body thing; a soul thing. Eddie Amador.



Popup detector