Audio: Paul Van Dyk - 'Vom avea parte de o petrecere grozava de Craciun!'


Audio: Paul Van Dyk - 'Vom avea parte de o petrecere grozava de Craciun!'

Banuiesc ca tot ceea ce fac ma defineste ca artist, pentru ca sunt un artist.

Beat Factor a discutat recent cu artistul german Paul Van Dyk la telefon. Ascultati si cititi intr-un interviu exclusiv despre noul sau album, despre ultimul extras pe single, despre petrecerea de la Bucuresti, despre orasul sau natal Berlin si multe alte lucruri mai mult sau mai putin legate de muzica.



Paul van Dyk a fost ascultat pentru prima oara in martie 1991 in Tresor, clubul berlinez care a nascut generatii intregi de talente si a reprezentat leaganul muzicii electronice din Germania. Despre Tresor Paul spunea cu emotie ca va ramane mereu un loc special in sufletul lui. Paul Matthias s-a nascut pe 16 Decembrie 1971 in Eisenhuettenstadt, in Germania de Est, si a crescut in Berlinul comunist. Prin intermediul Westside TV si posturilor de radio occidentale a reusit sa descopere o muzica interzisa, care l-a fascinat. Trupe ca New Order sau The Smiths se afla printre influentele majore ale artistului german, efectele revolutiei muzicale din Manchester si a clubului The Hacienda patrunzand pana in teritoriul comunist al Germaniei.




Embed:






Beat Factor: Cum a fost turneul pana acum? Paul Van Dyk: Foarte bine! Am calatorit prin multe locuri, am mixat la multe evenimente grozave. Totul a fost foarte bine. Beat Factor: Si cat timp mai dureaza? Paul Van Dyk: Eu sunt mai mereu in turneu, insa acest turneu de promovare al albumului In Between va mai tine in jur de doua sau trei luni. Beat Factor: Ai lansat recent un nou extras pe single, intitulat Let Go, piesa ce contine vocea solistului pop rick Rea Garvey de la trupa Reamonn. Cum ai intrat in contact cu el? Paul Van Dyk: In primul rand trebuie sa spun ca nu este prima oara cand fac ceva de genul acesta. Am facut remixuri si la U2 sau New Order, sau alte trupe rock mai mari. Cu Rea, in urma cu cativa ani era o piesa intitulata b>Be.Angeled si produsa de catre Jam & Spoon, si canta si el in piesa. Apoi am decis ca label-ul meu, Vandit Records, sa lanseze acest single, si de atunci ne-am cunoscut si am vrut sa facem ceva impreuna. Si asa s-a intamplat sa lucreze cu mine la aceasta piesa. Beat Factor: A fost ideea ta sa combini elemente din muzica rock cu muzica electronica? Paul Van Dyk: Ideea este nu sa combin elemente din muzica rock cu muzica electronica, ci sa incorporez elemente interesante din alte genuri muzicale. Pentru ca nu este vorba doar despre un stil muzical anume, este vorba despre muzica la modul general, atata timp cat este interesanta. Beat Factor: Acest nou extras pe single vine cu un pachet impresionant de remixuri. Anticipezi un succes major, dupa precedentul EP White Lies? Paul Van Dyk: Eu nu fac remixuri pentru a anticipa un mare succes. Aceasta piesa Let Go are multe unghiuri artistice. Iar remixurile au reiesit la iveala dupa explorarea acestor unghiuri; cam asta s-a intamplat. Asa ca daca iei doua remixuri, sunt total diferite ca stil muzical, si complet diferite fata de piesa originala. Beat Factor: Acest nou album al tau crezi ca va schimba viziunea globala asupra scenei muzicii electronice? De vreme ce albumul are o atitudine mainstream, ce elemente underground mai incorporeaza? Paul Van Dyk: In primul rand, nu cred ca albumul In Between are atat de multe elemente mainstream. Radacinile muzicii mele sunt cu siguranta in cluburile techno din Berlin. De acolo vine muzica mea, si eu nu ma limitez pe mine insumi, nu am acel gen de atitudine eu nu fac asa ceva. Pentru mine este interesant sa combin mai multe elemente diferite in muzica si sa creez ceva unic. Asta e mult mai important decat sa dau produsului o valoarea mainstream sau comerciala. Pentru mine, totul este legat de muzica, iar la sfarsit, asta e tot ceea ce conteaza. Sunt foarte mandru de acest album, si daca e sa vorbim despre succes comercial, cu siguranta as fi putut face ceva mult mai comercial, daca chiar as fi vrut asta. Nu am facut-o, pentru ca nu am vrut, asa ca asta e valoarea underground. Beat Factor: Deci acest album te defineste ca artist. Paul Van Dyk: Banuiesc ca tot ceea ce fac ma defineste ca artist, pentru ca sunt un artist. Beat Factor: La editia de anul acesta a DJ Mag Top 100 ai ocupat locul 4, asta dupa ce ai fost doi ani consecutiv in capul listei. In ce mod te afecteaza acest lucru? Mai consideri relevante aceste rezultate din cadrul topului DJ Mag? Paul Van Dyk: Asta nu va schimba absolut nimic pentru mine, asa cum nu a schimbat nimic nici in trecut. Chiar si atunci cand am fost numarul unu, am considerat rezultatul total irelevant, nu a insemnat mai nimic. Plus ca, dupa tot ceea ce s-a intamplat anul acesta, cu inselatul voturilor, nu cred ca mai este o onoare s afaci parte din acea lista, sincer. Asa ca nu ma intereseaza. Beat Factor: Dar in trecut ai avut o atitudine diferita fata de cea de acum? Paul Van Dyk: In trecut am spus intotdeauna ca nu exista numarul unu daca nu ar exista toti acei 100 de DJ-i. Cred ca toti Dj-ii sunt importanti in treaba asta in egala masura. Am spus si ca este o onoare sa fiu numarul unu. In acelasi timp, cu tot scandalul cu inselatul de anul acesta si toate prostiile care s-au intamplat, nu ma mai simt deloc onorat sa fiu in topul listei. Pentru ca intrebarea e acei Dji care sunt in capul listei au inselat sau nu voturile?; pentru ca nu poti sti cu exactitate. Asa ca nu mai vad nimic special in a face parte din acea lista, asta e una la mana, iar a doua la mana, in mod special anul acesta lucrurile s-au schimbat in mod drastic. Nu mai este vorba despre a face seturi bune in club, de a interactiona cu publicul; acum nu este vorba decat despre a face marketing pe internet, campanii de votare. Si nu cred ca despre asta e vorba de fapt in muzica electronica. Totul tine de muzica, de a mixa muzica relevanta pentru public si de a-ti prezenta muzica intr-un mod in care sa poti reactiona cu cei din fata ta. Despre asta e vorba. Sunt foarte entuziast si pasionat in legatura cu ceea ce fac, asa am fost dintotdeauna si asa voi ramane. Si acea lista nu reflecta deloc nimic. Ca un exemplu, o parte din DJ-ii mei preferati sunt in top 30 sau 40. Si tot timpul, atunci cand mixez, ei mixeaza impreuna cu mine, in fata unei audiente foarte mari. Iar ei mixeaza cea mai buna muzica posibil. Beat Factor: Pot sa te intreb care sunt DJ-ii tai preferati? Paul Van Dyk: Cativa tipi care imi plac foarte mult sunt Austin Leeds, Santiago Niosunt foarte multi.. Beat Factor: Poate Alex Morph? El va mixa inaintea ta in luna decembrie in Bucuresti.. Paul Van Dyk: Alex Morph da! Sander Kleinenberg de asemenea, sunt atatea nume, atatia DJ-i fantastici care nici macar nu sunt inclusi in acea lista. Asa ca topul din DJ Mag nu contine aproape nimic care sa imi placa.



Beat Factor: Tehnic vorbind, am citit ca faci si live act-uri in ultima vreme. In ce masura improvizezi atunci cand faci live act pe scena? Paul Van Dyk: Pai, aproape complet, pentru ca am muzicieni impreuna cu mine, asa ca nu prea stiu dinainte ce vor face ei. Atunci cand prestez singur, am doua computere cu mine pe scena. Ambele ruleaza Ableton Live, am multe sequencere midi si sintetizatoare software. Am un midi controller, un mixer customizat de mine, asa ca atunci cand prestez singur este mai mult un live act decat un DJ set. Asta voi face si in Romania. Uneori imi iau cu mine un baterist, un clapar si un solist vocal, asa ca e ca o prezentare completa a albumului. Asta este cu siguranta live 100 %. Beat Factor: Crezi ca DJ-ii de astazi sunt urmatoarele super staruri rock? Paul Van Dyk: Scena este mare, insa nu cred ca eu am o atitudine de star rock. Pot sa vorbesc doar din punctul meu de vedere. Inainte de toate, ma consider un muzician, iar muzica mea preferata este cea electronica. Iar cel mai decent mod prin care poti sa-ti prezinti muzica in fata unei audiente este sa mixezi. Apoi, eu dezvolt intregul concept al DJ-ing-ului, intr-unul care imi place mie. Si asta fac eu. Muzica electronica a crescut dintr-o mica sub-cultura, intr-o cultura globala, in toata lumea. Si bineinteles, a devenit astazi ceea ce este: festivaluri mari, cu mii de oameni, la fel de multi ca la un festival cu trupe rock. Sunt unele festivaluri de muzica rock care au chiar mai putin public decat festivaluri de muzica electronica. Cred ca muzica dance este un stil aparte, are festivalurile ei, si cred ca este destul de dificil sa faci conexiune intre aceste doua stiluri. La urma urmei, este muzica, si sunt muzicieni care isi prezinta propriile creatii. Asta e. Beat Factor: Vei concerta in Romania din nou, pe 22 decembrie. Cum crezi ca va suna setul tau? Paul Van Dyk: Cu siguranta voi pune si piese noi, de pe ultimul album, pentru ca este un turneu de promovare; am stat in studio in ultimul timp si am mai facut cateva lucruri noi. Asa ca abia astept sa vin, va fi energic; chiar inainte de Craciun, asa ca totul va fi bine. Beat Factor: Ce stii despre Romania? Paul Van Dyk: De cate ori am fost acolo a fost foarte bine, mi-a palcut si m-am simtit bine. Am avut mereu parte de un public cu care am interactionat, care a fost receptiv. De asta revin; cred ca este a treia sau a patra oara cand mixez in Romania, asa ca asta spune destule. Beat Factor: Sa ne intoarcem in trecut putin. Iti mai aduci aminte niste nopti extraordinare in care sa iesi ca un simplu clubber? Paul Van Dyk: Bineinteles! In primul rand trebuie sa marturisesc ca inainte de toate sunt un raver, iubesc aceasta muzica si devin un manian atunci cand vine vorba despre muzica electronica. Daca nu as fi pe scena, as fi cu siguranta jos, pe ringul de dans. Am acelasi entuziasm. Imi amintesc cu placere de toate noptile petrecute in cluburile din Berlin, atunci cand mergeam la evenimentele mari de aici, cu multi ani in urma; cluburi precum Tresor, de exemplu. Beat Factor: Istoria este este destul de asemanatoare cu cea a romanilor, inaintea caderii regimului comunist. Ai vreo amintire care sa te fi marcat din acea perioada? Paul Van Dyk: Da, sigur ca da. Sunt multe amintiri..probabil cele mai multe legate de muzica, din acea vreme. Poate ca asa a fost si in Romania, cand nu aveam niciun magazin din care sa-ti cumperi discuri, nu puteam cumpara reviste in care sa citim despre artistii preferati. Asa ca educatia mea muzicala a venit de la radio, si cred ca inca radio-ul este un lucru special pentru mine. Beat Factor: David Bowie, un star rock, a spus ca Berlinul este cea mai grozava extravaganta culturala pe care si-o poate imagina cineva. Ce parere ai despre asta? Paul Van Dyk: Pai, el a spus asta in anii 70. Iar atunci cand David Bowie a spus asta, nu trebuie sa uitam ca Berlinul era un oras izolat, cu o scena foarte izolata, lucru care era foarte interesant pentru oricine venea din afara. Cu respect fata de acum si fata de muzica electronica de astazi, trebuie sa spun ca nu mai este nimic care sa vina din Berlin si sa te influenteze, de ceva timp, cu foarte putine exceptii. Daca asculti acea muzica minimal din Berlin, suna exact ca acum 15 ani in urma. Nu s-a dezvoltat nimic, nu s-a improvizat nimic, nu suna cu nimic mai bine decat acum 15 ani. Sa fiu sincer, prefer sa ascult muzica de atunci decat cea de astazi. Asa ca in Berlin nu prea se intampla nimic care sa te influenteze, iar la urma urmei, chiar si muzica aceea veche din acest oras, a fost influentata de persoana ca Richie Hawtin. El ramane in continuare cel mai important daca vorbim despre acest curent minimalist in muzica. Asa ca nu cred ca Berlinul are o influenta artistica atat de mare, chiar deloc. Daca te uiti mai atent, chiar nu e cazul! Beat Factor: Deci nu te inspira nimic la acest oras. Paul Van Dyk: Nu, deloc. Beat Factor: Atunci ce anume te inspira? Paul Van Dyk: Pai, viata in general este o inspiratie. Ca un exemplu, Berlinul este o sursa de inspiratie atata timp cat constientizezi ca nu trebuie sa faci nimic atat de plcitisitor si lenes ca lucrurile care se petrec aici; asa ca acest oras iti arata cumva cum sa nu faci anumite lucruri. Pe de alta parte, viata in general este o sursa de inspiratie. Voi fi extrem de impresionat atunci cand voi reveni in Bucuresti, cand voi revedea multimea si cand o voi simti. Asta ma va impresioan si influenta. Asta ma va inspira si sa fac muzica din nou. Este un fenomen global, atunci cand absorbi intreaga atmosfera, ceea ce vezi si ceea ce simti. Beat Factor: Sunt foarte multi fani de-ai tai in Romania. Vrei sa le transmiti ceva in mod particular? Paul Van Dyk: va multumesc pentru toata sustinerea din trecut, m-am simtit intotdeauna grozav atunci cand am venit in Romania si de abia astept sa revin pe 22 decembrie. Asa ca ne vedem acolo si vom avea parte de o petrecere grozava de Craciun!





Comenteaza
Popup detector