Cand moda te baga in spital

15 Octombrie 2009 Create It BeatFactor

Cand moda te baga in spital
TAGS:
moda  lifestyle  sfaturi 

Daca esti o victima a modei ajungi in situatia in care nu doar ca iti micsorezi contul bancar, dar ai putea sa ai si probleme de sanatate.

Este mai important sa stii ca tocurile inalte provoaca dureri de spate, ca bijuteriile determina reactii alergice, la fel ca si unghiile false de altfel, decat sa fii preocupata sa urmezi cu sfintenie preceptele modei, sustin expertii Femme Actuelle.

Gentile de mana, inamicii spatelui!

Unele tendinte ale modei pot avea o influenta negativa asupra sanatatii, sustin medicii. Gentile de mari dimensiuni pot provoca dureri de spate si gat, deoarece greutatea trage in jos nivelul umerilor si gatul.

Medicii recomanda sa se evite supraincarcarea posetelor cu mai mult de 4,5 kilograme. Sunt recomandate insa gentile mici, confectionate din materiale usoare, sau rucsacii, pentru ca greutatea este distribuita pe intreg spatele si pe umeri.

Femeile care sunt nevoite totusi sa poarte genti mari sunt sfatuite sa faca exercitii pentru muschii gatului, spate si umeri.

Genti de mana mari implica un mare risc pentru sanatate deoarece transporta bacterii, cum ar fi E-coli, o bacterie intestinala, sau staphylococcus aureus.

Acest lucru se intampla pentru ca femeile au tendinta de a-si pune gentile oriunde, fara sa tina cont de cat de curat este locul repectiv- pe podeaua toaletei, pe dusumeaua restaurantului, pe orice pervaz, etc.

De aceea, gentile trebuie curatate regulat pentru a proteja impotriva bacteriilor.

Feriti-va de tocurile inalte!

Chiar daca pantofii cu toc confera o imagine plina de farmec, femeile care merg mult pe tocuri pot dezvolta probleme de spate si glezna pe termen lung.

Tocurile inalte pot provoca, de asemenea, dureri musculare si contribuie la problemele de genunchi. Medicii recomanda femeilor care poarta tocuri sa schimbe stilul de pantofi din cand in cand.

Pentru a preveni problemele la tendonul lui Ahile, sunt recomandate tocurile mai groase, care dau mai multa stabilitate piciorului. O alta recomandare este ca femeile sa aleaga pantofi care sa nu le stranga si sa permita miscarea degetelor de la picioare.

Atunci cand mergeti la shopping, este bine sa va cumparati pantofii la sfarsitul zilei, cand aveti picioarele umflate in mod natural, pentru a nu alege un model prea stramt.

Purtati bijuterii din metale pretioase pentru a evita alergiile!

Hipersensibilitatea la bijuteriile de nichel poate provoca reactii alergice care duc la randul lor la eruptii cutanate. Persoanele care sufera de astfel de alergii ar trebui sa poarte doar bijuterii din metale pretioase.

De asemenea, unghiile false, acrilice, aduc cu sine o serie de bacterii si ciuperci care pot cauza infectii. Pentru a evita acest lucru, este bine sa va piliti si sa va hidratati periodic unghiile.


Sursa: Ziare.com


Popup detector