Interviu cu Dropdread


Interviu cu Dropdread

Pentru Bucuresti, 2008 in cifre a inregistrat momente de varf - se vede ca am acumulat cu totii mai multa experienta.

Dropdread este Silvia Minut, DJ si promoter de evenimente drum and bass din Bucuresti. Dupa o experienta acumulata in cinci ani, Silvia este astazi principalul promoter si sustinator al drum and bass-ului in capitala. Beat Factor va prezinta un interviu despre scena dnb de la ora actuala, sub-cultura urbana si altele.

Beat Factor: Ce lipsuri crezi ca are scena de drum and bass din Romania la ora actuala? Daca nu sunt lipsuri, spune-mi cum o percepi tu.

Dropdread: Nu as spune ca la ora actuala sunt lipsuri, scena fiind mai degraba un produs al unui proces cultural propriu. Cumva ce a iesit din asta ne poarta amprenta prin standardele pe care ni le permitem.De asta si difera de la o zona la alta.

Scena de drumandbass a avut un an fructuos in care am putut vedea nume mari din Timisoara pana in Cluj si Bucuresti. Capitala a fost punctul de varf la capitolul evenimente, iar Timisoara la capitolul festival.

Beat Factor: Exista vreo diferenta intre publicul care merge la evenimente drum and bass in tara si alte evenimente (de genul techno, electro)?

Dropdread: Pe de-o parte este un public mixt, unul deschis care selecteaza doar ca asta nu iti da siguranta cateodata. Pe de alta parte, publicul de baza e mereu acolo si asta inseamna cateva sute de prezente minim la fiecare eveniment. Evident, publicul alege spiritul care ii da buna dispozitie si il face sa se simta mai ca acasa: atat prin ce aude cat si prin ce vede.

Beat Factor: Ca DJ, comunici cu cineva prin muzica?

Dropdread: Evident, cu publicul; aici e partea mea favorita.

Beat Factor: Crezi ca exista vreo discrepanta din punct de vedere a calitatii evenimentelor de drum and bass din Bucuresti in comparatie cu alte orase din tara?

Dropdread: Daca e sa fac o schita a curentului dnb in Romania, in primul rand vad cum a patruns prin vest unde a si ramas inradacinat ani buni pana sa fie dus mai departe in Cluj, Bucuresti, Iasi, Brasov, Constanta. Desi cu intarziere, organizarea din capitala a castigat teren si s-a apropiat in ultimii doi ani de standardele mult asteptate. Toate la timpul lor..

Beat Factor: In ultimii doi ani s-a nascut si in Romania o scena muzicala aparte, de dubstep. Ce viitor crezi ca are acest gen muzical la noi, tinand cont de reprezentantii locali (TRG, Alien Pimp etc.)?

Dropdread: Ei au facut si fac o treaba buna cu dubstepul, atat la noi cat si in afara unde sunt apreciati ca producatori foarte mult. Si din cate se pare, ia forma o scena ai carei suporteri cresc in numar tot mai mult. Se pune accent pe promovare, incat cred ca o sa iasa ceva bun din asta.

Beat Factor: Esti implicata in evenimente de cinci ani, devenind astazi (probabil) lider. Din experienta proprie, care au fost cele mai importante evenimente care merita precizate, de-a lungul timpului?

Dropdread: Un mare impact l-au avut Therapy Sessions, deja cu doua editii si 6 invitati de seama[printre care Panacea, Robyn Chaos, Vengeanze] anul acesta si Drumandbass Black cu alti invitati de renume, Noisia si BlackSunEmpire plus Dj Hype&MC Daddy Earl alaturi de Mary Anne Hobbs ca evenimente de referinta. In 2008 practic s-a dublat numarul de prezente la evenimente.

Beat Factor: Ce argumente contra ai putea sa-i aduci unui non-fan al muzicii drum and bass?

Dropdread: Cum si deja exista exemple, poate veni pentru atmosfera, vibe si mai apoi sa-nceapa sa guste mai mult din muzica. Sunt oameni care au venit pentru ce au vazut in pozele de la evenimente si nu au mai plecat.

Beat Factor: Muzica drum and bass si activitatea voastra este legata si de niste branduri internationale de moda urbana (de ex Carhartt), reprezentative pentru acest curent muzical. Cat de stransa si de relevanta este aceasta legatura? Putem vorbi despre o inter-dependenta?

Dropdread: Da, clar. In sfarsit incepem si noi sa colaboram cu celelalte domenii artistice la un nivel mai avansat, in special cu branduri de streetwear. Era clar sa intervina o asociere intre muzica si look. Carhartt are deja cativa dj/producatori care ii reprezinta imaginea in Bucuresti printre care ma voi numara si eu incepand cu 2009. Insa ca promoter/organizator, prin parteneriatul cu Ollie Gang Shop inca din 2007 pot spune ca deja s-a format o legatura cu Carhartt. Se creeaza o unitate in care oamenii asculta dnb si se imbraca de la anumite branduri reprezentative, poarta anumite accesorii si au ocupatii destul de apropiate.

Beat Factor: Exista promoteri romani de drum and bass & dubstep care precizeaza din start ca la evenimentele lor nu se face pogo. Putem descrie acest stil muzical drept o muzica usor violenta? Sau doar o muzica ce are un exces de energie?

Dropdread: Asta era mai demult, publicul nu-si mai doreste asa ceva. Nici la Therapy Sessions 2 in Octombrie nu am avut cazuri de dans excesiv.

Beat Factor: Din punctul de vedere al unui DJ, care este crezul tau artistic, cand vine vorba despre muzica?

Dropdread: Bineinteles ca o sa enumar cele doua conditii de la care pornesc, si-anume setul si cum transmit setul ; asta fara sa mentionez faptul ca trebuie sa simt fiecare picatura din el. Daca n-am dat ce-am avut mai bun din mine inseamna ca nu m-am pregatit indeajuns sau echipamentul pe care puneam imi dadea grav de furca.



Orice dj care se respecta isi lucreaza o conduita proprie si asta duce si la o imagine anume. Poti aprecia la un Dj de la echipamentul tehnic de care se foloseste pana la atitudine, comunicare, look..mesajul pe care il transmite.

Eu folosesc anumite casti, anumite doze, imi selectez setul dupa anumiti parametri si caut sa comunic cu publicul.

Beat Factor: Ce background muzical ai?

Dropdread: Am fost membru cofondator in primul crew din care am facut parte [Darkeast], asta la aproximativ 2 ani dupa startul dat de Infamous, dupa care am luat un drum separat promovand dnbul prin tara, cluburi locale si din cadrul fostului Web pana cand evenimentele au capatat o constanta si un public al lor.

Erau deja niste standarde dupa care ma organizam si oricum lucram in paralel la propriile strategii de promovare..In cazul nostru, e important sa raspundesti informatia intr-un fel anume si nu prea comun. Personal ma interesa sa evidentiez cateva caracteristici ale curentului si intrepatrunderea lui cu alte domenii artistice care per total au dus la o selectie a targetului.

Practic, de 4 ani si ceva am mers in paralel atat ca dj cat si ca promoter, organizator..

Beat Factor: Pe la ce evenimente iesi atunci cand nu faci propriile party-uri?

Dropdread: In ultima vreme nu am prea iesit in oras. Fac parte si din publicul mixt care iese la evenimente marca Tralala, Rokolective, Fundatia Phoenix sau la festivaluri. Continui sa sustin ce se intampla in drumandbass pe plan local mergand si la evenimentele celorlalti promoteri.

Beat Factor: Ai putea face un scurt portret al unui fan Dropdread?

Dropdread: Imi aud numele din cand in cand pe strada dar asta inseamna doar ca lumea incepe sa ma recunoasca si atat.

Beat Factor: TRG spunea intr-un interviu pentru BF ca vibe-ul curentului drum and bass s-a schimbat mult in ultimii ani si a devenit neinspirat. Tu ce crezi?

Dropdread: Eu stiu ca TRG a introdus notele de drumandbass in capitala cu mai mult accent incat sa ajunga pana la urechile noastre, asta prin 2002. Vorbesc despre Infamous, de fapt. Era un good vibe clasic, dupa care dnbul in sine a inceput sa se diversifice ca sound. Productiile au generat noi subgenuri iar publicul deja se autoclasa pe categorii de sound mai light sau mai dark, in special. Dar prin asta a supravietuit dnbul spre deosebire de scena de breakbeat. Explicatia vine de la faptul ca noi nu avem un public omogen in capitala. Iar lumea vine foarte mult pentru atmosfera, sound puternic in boxe, ceva exploziv sau antrenant. Drept dovada, in 2008 cei mai apreciati au fost Panacea cu 1300 de persoane in cadrul Therapy Sessions1 alaturi de Robyn Chaos si Audio la pol opus ca sound aflandu-se un dj-producer de ragga drumandbass/jungle, Psychofreud. Amandoi au fost rechemati la cererea publicului.

Cred ca s-a dezvoltat in conditiile date si nu poate decat sa oglindeasca ceea ce se cere de catre ascultatori.

Beat Factor: La ce sa ne asteptam in 2009 de la Dropdread?

Dropdread: Cu siguranta la o organizare mai atenta si nume din ce in ce mai reprezentative. Voi sarbatori totodata 5 ani de activitate dar ma simt abia la inceput de drum. Ma bucur de ajutorul colegei mele Legs si echipei de suporteri la care se adauga sprijinul sponsorului principal Ollie Gang Shop, partenerilor media, Internetul ..toate sunt indispensabile. Implinirea planurilor pentru 2009 ar putea marca trecerea la un nou nivel. In concluzie: mai multa muzica si voie buna.

Beat Factor: Cum a fost acest an pentru scena dnb din Romania?

Dropdread: Mult mai bine conturata, se vad semnele unei formari in sfarsit mai aproape de cum trebuie sa fie. Am vazut nume mari peste tot, dar mai ales, s-a facut remarcata consecventa unor scene precum cele din Timisoara, Cluj, Deva si alte orase mai mici care se implica in promovare din ce in ce mai serios. Pentru Bucuresti, 2008 in cifre a inregistrat momente de varf, practic se vede ca am acumulat cu totii mai multa experienta.





Comenteaza
Popup detector