Discografie Fatboy Slim

Recenzia albumului

Deghizat in personajul desprins din desenele animate, Fatboy Slim, DJ-ul Norman Cook a creat, de-a lungul timpului, unele dintre cele mai inteligente si amuzante hit-uri.

Acest al patrulea material al sau ofera, si el, o mostra de inventivitate creativa, de parodie muzicala si de energie a ritmurilor.

Unii critici au vazut in "Palookaville" influenta exercitata de perioada in care Cook a lucrat cu Blur la albumul acestora, "Think Tank" – exista, intr-adevar, o tema rock’n’roll ce strabate intreg albumul si o regasim, uneori in ritmurile de "beach party", alteori in liniile de chitara.

De asemenea, Fatboy Slim apeleaza mai mult aici la instrumente reale, in loc sa se bizuie doar pe laptop-ul sau si pe turntable.

"Don’t let the man get you down" e o parodie anti-rasista (cine a vazut clipul stie...) in care se impletesc elemente de trip-hop, funk si disco. "Slash Dot Slash" are un ritm agresiv, indracit, sustinut de tema de chitara – un "must have" al oricarui DJ de discoteca.

"Wonderful Night" are un groove excelent, un amestec de funk, hip-hop si latino ce explodeaza, pur si simplu: o piesa ce te ridica de pe scaun, garantat.

"Long way from home" are ceva din influentele Blur de care vorbeam mai sus, in special pe partea de refren, un refren cu accente de imn gospel. Piesa mixeaza destept chitari blues, clape soul si ritmuri disco.

"Put it back together" e un track sensibil, gospel, soul si blues amestecate cu teme alternative de chitara; piesa creste in intensitate spre final si vocile se impletesc armonios, ca in cel mai autentic cantec "negru" al plantatiilor de bumbac. "El Bebe Masoquista" supraliciteaza putin ruperile de ritm si de aceea pierde din nerv si coerenta.

"Push and Shove" suna ca o piesa Depeche Mode cu un refren de Robbie Williams – totusi, e o piesa frumoasa, intensa.

"North West Three" e un moment mai special al albumului, o melodie dedicata de Cook sotiei sale. Cu toate astea, tema onirica a viorilor si clapelor, interventiile calde ale saxofonului par putin deranjate de intruziunea turntable-ului si a laptopului.

"The Journey" e un track simpatic, comparabil cu ludicele piese Gorillaz – un reggae minimalist, bun de pus in masina, la drum lung. "Jin go lo ba" (nu ma intrebati, ca nu stiu...) e momentul "world music" al albumului. Personal, nu-i vad rostul, in afara faptului ca e un exercitiu de DJ care ne arata abilitatile si indemanarea lui Norman Cook.

"Song for chesh" este, probabil, cea mai slaba piesa a materialului – un track tern,  placid, fara nici o sclipire. "The Joker" inchide "Palookaville", un cover song nu cu mult diferit fata de original si care nici nu straluceste prin ceva.

E un final slab de album, insa asta nu scade valoarea muzicii Fatboy Slim – o muzica facuta cu multa pofta de experiment.

Auditie placuta!

cronica de Mihnea Blidariu