Discografie Various Artists

Moby - Play

Moby - Play

  • Rate

Recenzia albumului

Modestia si echilibrul interior caracterizeaza si muzica lui Moby. Albumul Play este o dovada in acest sens, un album construit pe bazele blues-ului si gospel-ului clasice, baze la care artistul a adaugat elemente techno intr-un mix aproape perfect in care intalnirea unor genuri atat de diferite nu le aduce acestora nici un prejudiciu, dimpotriva, le potenteaza la maximum.
Modestia cu care artistul se prezinta in fata publicului si a mass-mediei l-a facut unul dintre cei mai respectati muzicieni din lume.

Honey, prima piesa a materialului, este, fara indoiala, un hit e una dintre acele rare bucati muzicale ce iti intra direct in memorie, atat de usor si de natural incat orice comentariu e de prisos. Find my baby impleteste beat-urile cu voci de soul, intr-un adevarat imn. Porcelain e ca o simfonie techno de fapt, niciodata muzica techno nu a sunat mai sensibil, niciodata mesajul ei nu a fost mai profund si cred ca putem vorbi aici de un stil unic, stilul Moby.

Why does my heart feels so bad e de o tristete incredibila, o reflectie muzicala asupra naturii umane; nu mai e vorba de muzica de dans, e vorba de contemplare, de o noua spiritualitate artistica inaltata pe ritmuri urbane cu ajutorul esential al radacinilor muzicii negre, gospel, blues si soul.

Odata cu South side, albumul o coteste spre zone mai aspre, sonor vorbind in scena intra chitari si ritmuri mai apasate, insa, cu mici exceptii, senzatia de imn, de cant extatic nu va disparea pana la final.

Rushing e un instrumental linistit, meditativ. Bodyrock e agresiv-saltareata o melodie de dance floor suta la suta. Natural Blues e o alta capodopera a albumului, intrata deja pe lista pieselor clasice din orice discoteca. Piesa iti da un sentiment aproape religios in incantatiile vocii. Machete se misca repede, un techno pulsand de energie, cu cateva momente de respiro punctate de voce. 7 e un interludiu ciudat, minimal. Run on e sacadata, cu unul dintre cele mai frumoase mix-uri din muzica electronica: un grup gospel asortat cu un pian si cu un groove ce te scoala automat de pe canapea. Down slow e un alt interludiu, la fel de minimalist ca si 7. If things were perfect scade ritmul, taraganata, somnolenta, tacuta, cu niste versuri ciudate, oarecum sumbre. Everloving e o balada pe ritmuri discrete, ce creste incet incet piesa are ceva din Vanghelis si din stilul sau meditativ.

Inside e o piesa in care, efectiv, te scufunzi si te topesti, ca intr-un ocean sunt foarte rare asemenea momente muzicale, de o asemenea putere de sugestie. Guitar, Flute & String e momentul in care intelegi de ce Moby s-a definit mereu ca un artist aflat in cautarea spiritualitatii pare o invitatie muzicala adresata divinitatii.

The Sky Is Broken merge pe aceeasi linie cu If things were perfect, la fel de somnolenta, recitativa, cu versuri la fel de sumbre si ciudate. Albumul se termina cu My weakness o adevarata muzica a sferelor, ce nu mai are nimic de-a face cu techno-ul sau cu dansul.

Pare ca Moby doreste sa ne spuna ca omul modern are nevoie sa aiba grija si de suflet, nu doar de trup: muzica e mai mult decat ritm, decat dans, decat distractie; muzica e emotie, e suflet, e contemplare, e mirare...

Tracklist:1. Honey (3:27); Mixed By - Mario Caldato Jr.
2. Find My Baby (3:58)
3. Porcelain (4:01) ; Vocals [Additional] - Pilar Basso
4. Why Does My Heart Feel So Bad? (4:23); Vocals - Shining Light Gospel Choir, The
5. South Side (3:48)
6. Rushing (2:58)
7. Bodyrock (3:34); Vocals [Additional] - Nikki D
8. Natural Blues (4:12); Mixed By - I Monster
9. Machete (3:36)
10. 7 (1:00)
11. Run On (3:43)
12. Down Slow (1:34)
13. If Things Were Perfect (4:17); Vocals [Additional] - Reggie Matthews
14. Everloving (3:24)
15. Inside (4:47)
16. Guitar Flute & String (2:07)
17. The Sky Is Broken (4:17)
18. My Weakness (3:37)


Catalog No: 63881-27049-2
Release Date: 1 Iunie 1999
Rating: 10/10
Label: V2 Records
More Info: www.v2music.com
Text: Mihnea Blidariu


Tracklist

Adauga toate melodiile in playlist!


     





Adauga Comentariu:


Nickname


Mesajul


Cod de securitate

Cod


Popup detector