Discografie Various Artists

Massive Attack - Mezzanine

Massive Attack - Mezzanine

  • Rate

Recenzia albumului

Massive Attack au facut din trip-hop un gen muzical stabil si unanim recunoscut. I-au adaugat chitari psihedelice, pasaje soul si elemente experimentale si au creat un sound inconfundabil.


Mezzanine a venit ca si concluzia cautarilor de pe primele doua albume ale trupei, desi asta nu inseamna ca aceste materiale precedente sunt lipsite de substanta sau originalitate. Pur si simplu acest album se ridica mai sus...

Angel deschide albumul, apasat, greu, cu un ritm peste care chitarile se prabusesc periodic, in climax-uri sonore ce puncteaza atmosfera gri a acestei prime piese. Risingson ridica putin tempo-ul, insa ramane la fel de psihedelica, in ciuda prezentei rap a lui Daddy G. Piesa a fost aleasa de trupa ca preview al albumului, la momentul respectiv. Teardrop este pe cat de simpla, pe atat de geniala. Vocea lui Liz Frasier (Cocteau Twins) face totul pe acest track; este uimitor cum o voce atat de inalta poate fi asa de calda si invaluitoare.

Piesa a devenit aproape un simbol al trupei nu cred ca exista cineva care sa nu fi ascultat macar o data. Inertia Creeps ne trezeste din visare, sumbra, un pic orientala, insinuanta, un puls estic la care se adauga chitari electrice cu efect maxim. Unii critici au considerat ca Exchange e momentul slab al albumului sau ca are prea putin de a face cu Massive Attack. Consider, insa, ca acest instrumental monoton cade bine dupa momentele de intensitate maxima anterioare. Daca ai visat cu ochii deschisi si pumnii stransi pe primele trei piese, poti sa inchizi ochii pe Exchange si sa te simti relaxat in normalitatea acestei piese. Dissolved Girl ridica din nou miza, cu Sara Jay soptind si susurand intr-o intimitate sparta, la un moment dat, de fuzz-ul chitarilor, fuzz ce completeaza, insa, si nu rupe vraja compozitiei. Man Next Door ne intoarce la tempo-ul apasat de pe Angel, cu tonul neobisnuit al vocii lui Horace Andy dar tocmai acest ton da unicitatea acestei piese. Black Milk e cea mai dansabila bucata muzicala a albumului, amestecand vocea lui Liz Frasier cu groove-ul liniei de bass si efectele de sintetizator pentru a produce o compozitie intima si balansata.

Mezzanine, piesa titlu, e un mix excelent intre sound-ul chitarilor electrice si hip-hop. Intunecata, sumbra, ca si urmatoarea, Group Four, compozitia curge intr-un amestec de energie si visare.

Ambele piese se constituie in varfuri ale acestui material insa, surpinzator, nu ele il inchid, ci o alta versiune a piesei Exchange, dezbracata de cateva elemente anterioare si intregita cu interpretarea vocala delicata a lui Horace Andy. Albumul se inchide, semnificativ, cu scratch-uri de vinil un indiciu al faptului ca Massive Attack cauta (si gaseste...) o sinteza intre melodicitate si ritmul aspru, intre dinamica directa a beat-urilor si elementele subtile ale vocilor si aranjamentelor electronice.

Tracklist:01. Angel;
02. Risingson;
03. Teardrop;
04. Inertia Creeps;
05. Exchange;
06. Dissolved Girl;
07. Man Next Door;
08. Black Milk;
09. Mezzanine;
10. Group Four;
11. Exchange.


Catalog No: VJCP-25360
Release Date: 27 aprilie 1998
Rating: 9.5/10
Label: Virgin Records
More Info: www.vmg.co.uk
Text: Mihnea Blidariu


Tracklist

Adauga toate melodiile in playlist!


     





Adauga Comentariu:


Nickname


Mesajul


Cod de securitate

Cod


Popup detector