ZIP revine in Romania astazi in Kristal Club

14 Noiembrie 2008 Beat Factor BeatFactor

ZIP si Sammy Dee, doi artisti care au cucerit Berlinul prin evenimentele 'Get Perlonized' din Panorma Bar, mixeaza vineri, 14 noiembrie, in Kristal Glam Club. Soundul eclectic promovat de acestia, sustinut de o experienta muzicala de aproape 20 de ani, este inspirat din techno si house, si transpus printr-o abordare creativa si exuberanta.

ZIP, pe numele sau Thomas Franzmann, a avut o evolutie spectaculoasa : initial solist, in urma cu 12 ani, iar azi un punct de referinta in muzica electronica world-wide. In 1997 a fondat labelul Perlon, alaturi de Markus Nikolai, unde a publicat productii sub diferite pseudonime cum ar fi Dimbiman, Pantytec (impreuna cu Sammy Dee) si Narcotic Syntax (impreuna cu James Dean Brown). Sub Perlon au aparut de-a lungul timpului piese semnate de : Ricardo Villalobos, Luciano, Thomas Melchior, Akufen, Dandy Jack, Matt John, Cassy etc.

Sammy Dee este apreciat atat pentru mixurile sale efervescente, cat si pentru productiile de mare rafinament. Ca DJ, este cealalta jumatate a proiectului Pantytec, alaturi de ZIP . A debutat in 2002 la Perlon cu albumul "Pony Slaystation". A fost rezident in cluburi ca E-Werk, Robert Johnson, Ostgut si Tresor. A fondat proiectul Half Hawaii impreuna cu Bruno Pronsato. In cariera sa de producator Sammy Dee a mai colaborat si cu Heiko Laux si Guido Schneider.

Kozo mixeaza in warm-up. Un DJ roman cu aspiratii mari si talent pe masura. Are in spate o experienta muzicala complexa, de la emisiuni radio (alaturi de Rhadoo la ProFM), la rezidenta in Session Club. A mixat impreuna cu artisti de renume ai scenei internationale printre care: Zip, Dj Sneak, Ricardo Villalobos, Rhadoo, Raresh, Tania Vulcano, Pascal FEOS, Shinedoe, Thomas Melchior sau Loco Dice.

Pretul intrarii este de 20 Ron pana la 12 si 30 Ron dupa aceasta ora.


Popup detector