Proiectii de filme in cadrul Delta Music Fest 2010

14 Iulie 2010 Beat Factor BeatFactor

Delta Music Fest 2010 nu este doar un festival de muzica electronica, ci o vacanta de trei zile. Pe langa mare, plaja, excursii in Delta, concursuri si muzica electronica in cadrul evenimentului vor fi organizate proiectii de filme.


ShortsUP, Film Menu si Institutul Francez din Bucuresti vor oferi in cadrul Delta Music Fest proiectii cinematografice, in zilele de 23 si 24 iulie.


Vineri, 23 iulie, de la ora 19.00, poate fi vizionat filmul “Les plages d'Agnes” (Plajele lui Agnes), in regia lui Agnes Varda. Film autoportret al regizoarei, releva episoade marcante dintr- o viata dedicata filmului. Prietenia cu creatorul festivalului de la Avignon, Jean Vilar, calatoriile facute in China si in Cuba, fragmente din filmele si creatiile sale, debutul lui Philippe Noiret in cinematografie sunt aspecte pe care Agnes Varda le impartaseste lumii intregi.


Pe langa proiectie cei de la Film Menu vor aduce si cateva exemplare din ultimul numar al revistei, numai bune de citit pe plaja.


Sambata, 24 iulie, tot de la ora 19.00, cei prezenti vor putea vedea cele mai populare filme scurte la ShortsUP in 2009 – 2010. Comediile scurte care au starnit cele mai multe hohote de ras si dramele care au stors cele mai multe lacrimi vin in Sfantu Gheorghe, la Delta Music Fest.


ShortsUP, impreuna cu organizatorii Delta Music Fest, va provoaca la un concurs unde se poate castiga o cazare de doua persoane la casuta pe toata durata festivalului, mai exact timp de 3 nopti: joi, vineri si sambata. Detalii despre concurs gasiti aici.


Popup detector