Pantofii, tema noului album Fatboy Slim

06 Octombrie 2009 Create It BeatFactor

Norman Cook a anuntat implicarea sa intr-un nou proiect, cu care va inregistra albumul Here Lies Love.

"Albumul spune o poveste, ca Evita, dar privita dintr-un alt unghi spune povestea pe care oamenii nu o stiu despre Imelda Marcos", declara acesta.

Avand in vedere tema albumul, mai exact povestea Imeldei Marcos si a sotului sau, acuzati ca au utilizat bunurile Filipinei in folos propriu, aceasta avand o colectie impresionanta de 1200 de pantofi, putem spune ca va fi un album cel putin straniu. Dar e ok, altii fac soundtrack-uri pentru carti cu si despre roboti si ies excelent, asa ca trebuie sa fim optimisti.

Pentru acest disc, Norman va colabora cu artisti renumiti, precum Cyndi Lauper, Martha Wainwright si David Byrne. "Fiecare piesa este cantata de un alt vocalist, si sunt artisti extrem de interesanti", spune Cook inainte de a explica faptul ca albumul va reflecta, in acelasi timp, ce se intampla in Studio 54 mai mult decat ce se intampla in Filipine.

In fine, nu mai intelegem nimic. Dinastii, presedinti cu neveste obsedate de pantofi, roboti... fiecare cu sursele lui de inspiratie. Dar, atata timp cat iese bine, te poti inspira din orice, sau ma rog, aproape orice.


Mai jos gasiti un clip care spune povestea albumului pe care-l va lansa domnul care-si spune gras in curand. De vazut!



Popup detector