Interviu Vali Barbulescu, stilul inseamna simplitate si atitudine!

09 Martie 2009 Beat Factor BeatFactor

Cand auzi de numele Vali Barbulescu te gandesti automat la muzica, radio, clubbing, petreceri si televiziune. Insa el nu s-a oprit aici, ci a indraznit si a visat mai departe, urmandu-si propriile talente si prospectand noi domenii. De trei ani face fotografie de moda si a colaborat pana acum cu mai multe reviste de moda din Romania.

Insa prima aparitie publica a operelor sale a avut-o in cadrul evenimentului Fashion Wednesday, organizat de Dan Andrei. Daca ar fi sa il caracterizez pe Vali Barbulescu in cateva cuvinte acestea ar fi: simplitate si perseverenta.

- De cat timp te-ai apucat de fotografie?

- De trei ani de zile ma ocup si de fotografie de moda. Am mai lucrat pana acum cu mai multe reviste de moda de la noi, iar fotomodelele sunt fete de la agentii de modelling si diverse agentii de acest gen.

- Pe instantanee mergi?

- Fiecare fotograf este constient de faptul ca instantaneele sunt cele mai reusite fotografii. Am momente in care surprind in fotografii momente inedite. Nu mi se intampla foarte des sa ma duc pe strada si sa spun cuiva ca vreau sa ii fac o fotografie. Nu fac asta la noi pentru ca toata lumea ma cunoaste si cred ca nu m-ar lua in serios. Am facut asta o data in Germania cand am vazut o mama cu un copil care aveau figuri foarte expresive.

- Care este parerea ta despre felul in care se imbraca tinerii din Romania?

- La noi in general exista un trend setter, daca pot sa ii spun asa, iar restul sunt cei care urmeaza. Din pacate la noi inca predomina spiritul de turma pentru ca nu au reusit sa isi construiasca un stil personal, in functie de caracteristicile lor.

- Care este mesajul tau pentru generatia tanara din Romania in materie de vestimentatie?

- Mesajul meu pentru tineri si pentru cei care ma asculta la radio sau muzica mea in cluburi este acesta: "Oamenii nu trebuie sa poarte lucruri false si sa creada ca asta ii pune in valoare". Foarte multi dintre acestia isi doresc sa epateze, sa fie lider in show-off si nimeni nu impresioneaza pe nimeni. Eu cred ca trebuie sa porti lucruri curate, simple, care iti vin bine. Unii isi cumpara tricouri de 500 de euro si fac tot posibilul sa arate ca au dat banii astia. Multi nu tin cont de conceptul "Less is more" si de faptul ca trebuie sa porti un lucru cu mandrie indiferent de cati bani ai dat pe el.

- Prin ce anume ar trebui sa se evidentieze tinerii?

- Reputatia nu consta in hainele pe care le imbraci ci prin ceea ce faci. Si pana la urma putem spune ca atitudinea conteaza cel mai mult. Din cauza ca traim intr-o perioada a nuvoristilor (persoanele care s-au imbogatit repede in Rusia) oamenii au devenit snobi si parveniti. Ei sunt un exemplu perfect al persoanelor care au pierdut ratiunea clasei si a stilului.

- Cine crezi ca este un trend - setter pentru barbatii din Romania, dar pentru femeie?

- Pentru barbatii este mult mai greu uneori sa aiba stil pentru ca nu atat de multe reviste de moda dupa care sa isi faca o idee asupra tendintelor. Nu stiu sa poarte hainele si nu au o sursa de inspiratie. Chiar daca poarta un costum Armani nu stiu sa puna pret pe accesorii si strica intreaga tinuta. Micile detalii sunt cele care conteaza in general in vestimentatia barbatilor. Nu pun pret pe accesorii si de aici celebra uniformizare.

Cred ca putem spune ca un trend setter este Ovidiu Buta si restul barbatilor care se ocupa de moda. Chiar daca nu au o vizibilitate foarte mare in general ei sunt cei care dau tonul "la ce se poarta". Un trend setter pentru femeile din Romania cred ca este artista Corina. Isi permite extravagante. Si Loredana a avut mereu un stil definit, un stil punk rock.

- Cum pot sa fie la moda oamenii in aceste conditii de criza?

- Cred ca trebuie sa cunosca tendintele si sa stie ca regulile sunt facute pentru a fi incalcate. Daca vor sa urmeze un drum batatorit e bine asa, dar daca simt ca vor sa aiba un stil unic potrivit personalitatii lor este bine sa isi urmeze instinctele. Conteaza atitudinea cu care porti o haina, nu ce haina porti.

Interviul a fost acordat site-ului ziare.com.


Popup detector