Scapat de sub control cu Eddie Halliwell

E vineri dimineata si o saptamana ploioasa s-a scurs deja de la evenimentul Fire it Up, de duminica, 6 Mai. Petrecerea a fost organizata de binecunoscutii promotori The Gallery si Heat UK si l-a avut cap de afis pe creatorul ei, Eddie Halliwell.

Dupa toate probabilitatile ar trebui sa ma gandesc intr-o singura directie: Unde ar fi cel mai indicat loc sa-mi amortesc simturile week-endul asta. Dupa aceleasi probabilitati ar trebui sa ma port ca un scolar inainte de prima lui excursie la munte si sa nu stiu exact de ce sa ma apuc sa fac ziua sa treaca mai repede.

Dupa toate probabilitatile...dupa toate probabilitatile....dupa toate....BLEAAAH !!!! Tot ce-mi roade mintea in dimineata asta e aceeasi intrebare pe care mi-o pun de la inceputul saptemanii: "Cum sa pun pe foaie articolul despre Eddie Halliwell? Cum?"

Dar nu stiu exact cum sa incep, cum sa exprim in cuvinte bucuria si energia pe care le-am simtit impreuna cu toata suflarea din clubul KOKO duminica trecuta, cand Eddie Halliwell, cel mai creativ Dj britanic, a devastat pur si simplu deck-urile. Numele petrecerii, Fire it Up nascut odata cu primul mix cd Eddie Halliwell lansat de Mixmag in ianuarie 2002, exprima cel mai bine ceea ce as vrea sa comunic.

Indragostit de Dj-iala de la varsta de numai 15 ani si frustrat de faptul ca nu-i era inca permis accesul in cluburi, Eddie si-a concentrat atentia spre un curs de Music Technology. Aici si-a dus pasiunea si creativitatea la urmatorul nivel, dezvoltandu-si celebrele scratchuri care acum arunca in aer orice club in care intra. Iubit de multi, invidiat de multi, Eddie Halliwell e o legenda vie, si isi scrie paginile cu fiecare week-end ce trece.

Faptul ca locul ales pentru aceasta seara a fost legendarul club Koko, stiut si iubit de TOTI clubberii londonezi indiferent de varsta sau alte calitati, a facut sa sporeasca si mai mult interesul meu deja debordant pentru aceasta petrecere. Koko aka Camden Palace este locul in care teatrul si muzica au fost la ele acasa inca din "salbaticele" zile ale anilor 1900. Incepand cu ilustrul comediant Charlie Chaplin si continuand cu cele mai importante nume ale punk-ului (The Sex Pistols) sau ale curentului The New Romantics al anilor 80 (The Euryhtmics), acest lacas le-a vazut pe toate. Totodata aici e locul unde mi-am petrecut prima noapte de clubbing adevarat din mica si neimportanta mea existenta.

Pentru incalzire, Eddie a ales personal cativa dintre "cei mai buni" tranceri ai momentului : Marcel Woods, Greg Downey, Adam Sheridan si Fred Baker. Ca oaspete special la "festivitati" l-a avut pe Giuseppe Ottaviani, unul dintre cei doi membrii ai grupului italian NU NRG, cu numeroase remixuri si productii la activ pe VANDIT Records si Monstertunes.

Inceputurile serii au fost destul de timide, cand Greg Downey si-a inceput setul la ora 10 PM. Dar cu totii stim ca ce incepe mai greu...are sanse mari se se termine fantastic!! Atmosfera era relaxata, cu muzica buna dar destul de techy pentru acea ora de inceput. Flowul setului mi s-a parut putin cam liniar, intrerupt doar de ocazionalele pauze in ritm, umplute de lungi reprize melodice si vocale.

Recunoscut pentru calitatea constanta in productiile sale, Greg Downey sta alaturi de Matt Hardwick si Gareth Emery ca unul dintre artistii in curs de afirmare ai tranceului englezesc. Desi interesant ca selectie muzicala, setul lui Downey nu a facut decat sa dezmorteasca usor timpanele multimii, care incepuse deja forfota prin club pentru gasirea "locului perfect ".

Urmatorul sa intretina spiritele a fost Marcel Woods, numit de cei de la Mixmag "The flying Dutchman", artistul cu o ascensiune meteorica de la un necunoscut la unul dintre cei mai ceruti producatori ai momentului. Hmm, minunat gand, insa toata treaba din presa cu "ascensiunea lui meteorica" e doar o parte din cei peste 10 ani petrecuti in studio ca producator. Mai adauga si vreo 5-6 ani ca Dj si ai cifrele mai aproape de adevar. Din aceeasi generatie cu pionierii muzicii electronice europene, Marco V, Sven Vath sau Tony de Vit, Marcel Woods reuseste in piesele lui sa cuprinda calitatea si originalitatea sunetului olandez. Cu o prezenta mai antrenanta decat predecesorul sau, Woods a adus un suflu de aer proaspat atmosferei si un plus de stralucire serii, piesele lui calcand sacadat si sigur spre o noua directie.

Sala, deja mai aglomerata, si-a aruncat primele strigate de respect la auzul acordurilor din piesa lui trademark Advanced, piesa ce a facut cam toate compilatiile trance ale anului trecut. Cateva minute pana la urmatorul act - Giuseppe Ottaviani live - strigatele multimii acoperisera aproape total muzica: "EDDIE!!! EDDIE!!! EDDIE!!! EDDIE!!!"

In jurul orei 2 AM, Giuseppe Ottaviani, om de baza al labelului VANDIT, s-a prins cu ambele maini de keyboard si ne-a asaltat cu un rollercoaster de tech-trance mai dur. Personal, imi plac la nebunie multe din remixurile si piesele lui, insa nici un set live facut pe Ableton nu a reusit sa ma impresioneze ca energie si creativitate si sa ma faca sa enjoy 100 %. Dar, asta e doar o parere personala, o mica gargarita ce-mi sta pe creier si care ma face sa ma gandesc la Djiala ca la o chestie facuta pe platane :). Setul, foarte interesant ca sunet si structura, cu accelerari antrenante de beat si cu surprinzatoare taieri, a pus lumea pe varfuri si zambete pe fetele tuturor.

In timp ce Adam Sheridan si-a facut aparitia in spatele scenei pentru a-si instala tot "arsenalul", multimea tipa deja pentru a doua oara in acea seara: "EDDIE!!! EDDIE!!! EDDIE!!! EDDIE!!!"....dar, nu...nu era inca momentul!!!

Ultima data cand il vazusem pe Sheridan, punea de pe platane, insa folosea Tracktor software, sau un program de genul asta. Acum insa a trecut total la Ableton si foloseste doar un laptop si un mixer/controller foarte bogat in butoane si butonase menite sa-i ajute creativitatea in seturi. Unul dintre cei mai urmariti Dj britanici, cu un numar in crestere de giguri in Europa, Adam si-a lansat de curand propriul label, SoundStage Music, sub care a scos deja prima piesa - La Fiesta.

Deschizand ultima ora dinaintea setului de gratie al lui Halliwell cu o serie de break-beat si cateva beaturi techno-logice, Dj-ul de doar 23 de ani si-a adus aportul la atmosfera petrecerii cu un mix dur si funky, reusind sa pastreze un nivel constant de energie. Mainile in aer si corpuri infierbantate au facut ca tavanul clubului sa-si verse sudoarea la fiecare beat ce-i vibra in pereti.

Inspre ora 3 AM, la simpla aparitie pe scena a lui Halliwell, intreaga sala a intrat instantaneu in convulsie, cu totii strigandu-i din nou numele: "EDDIE!!! EDDIE!!! EDDIE!!! EDDIE!!!"... Multimea imi amintea cumva de imaginile vazute la televizor din Piata Revolutiei in decembrie '89, insa fara tancuri si arme. Pancarte cu habar n-am ce scris pe ele imi blocau campul vizual si m-am simtit ireversibil prins intr-un val de oameni care incercau sa ajunga in fata. M-am trezit exact in primul rand, cu doar un gard metalic intre mine si scena. Am aflat si ce scria pe pancarte: "Eddie Halliwell's barmy army", referinta la showul lui saptamanal de pe Radio 1, unde se decide "Who's hot & who's not!" in clubbing-ul britanic. Deci armata era cu noi, toate bune atunci!

Mica intarziere cu care Halliwell a intrat pe deck-uri cauzata de niste insuficiente tehnice a atatat multimea si mai tare. Piesa de inceput a fost Play it Louder a lui Randy Katana, piesa jucausa si cu un tonus ridicat.

Resident al catorva dintre cele mai renumite petreceri - GoodGreef, GodsKitchen, Gatecrusher si Cream la clubul Amnesia, in Ibiza - Eddie Halliwell este unul dintre Dj-ii care trebuie vazuti pentru a fi apreciati cu adevarat. Cu o dragoste molipsitoare pentru ceea ce face, este unic in lume. Stilul sau energetic si scapat de sub control cu care isi intretine clubberii il fac un adevarat entertainer.

Eddie este acel DJ care se hraneste cu energia si placerea publicului, urcand nivelul tot mai sus pana cand explodeaza intr-o nemiloasa ploaie de scratchuri si combinatii de efecte. Piesa dupa piesa, se putea simti adrenalina urcandu-i in sange, grabindu-se cateodata sa taie prematur unele mixuri. L-am vazut pe "domnu' " Halliwell cu cateva ocazii in anii trecuti, insa de fiecare data tot ce vezi la el e nou, inspirat total de moment si atmosfera, nimic planificat si nimic batut in cuie. Asta prinde la el, asta adora publicul, si asta simt eu ca lipseste dintr-un set pe laptop.

Cu gura cascata si ranjind ca un scolar nici nu mi-am dat seama cand se facuse aproape 5 AM, punct in care toata "mascarada" asta urma sa ia o noua directie in mainile lui Fred Baker.

In acele minute de satisfactie combinata cu incertitudine si putin regret, un prieten de-ai mei imi spune sagalnic : "Grea meserie sa intri la deck-uri dupa Halliwell! Mai bine i-ai trimite pe toti acasa. Pana aici a fost petrecerea oameni buni, mergeti in pace!!! Hahahaha". Nu pot decat sa ader la parerea lui, oricat de talentat ai fi, Pur si simplu sunt incredibil de putine chestii pe care le-ai pute face ca Dj dupa unul ca Halliwell.

Lasand toate fitele la o parte, Fred Baker, un producator desavarsit al tranceului mondial, a venit ca alegerea perfecta pentru a termina cu stil nebunia. Gama lui de trance melodic i-a adus respectul si aprecierea lui Armin van Bureen, Paul van Dyk si Tiesto depotriva. Usurel mix, gustat din plin atat de Dj-ul belgian cat si de publicul ramas gandindu-se cu oroare la sunetul asurzitor al linistii aflata la numai cateva minute distanta. Indiferent de cate ori am mers si voi mai merge la cluburi, mi-e intotdeauna un chin dureros sa plec spre casa dimineata.

Degeaba...de acasa venisem, acasa trebuia sa ajung. In sala luminile s-au aprins necrutatoare. Afara m-a intampinat o "inseninata" dimineata londoneza de mai, cu ceva stropi de ploaie si vant.