Festivalul Sonar - a treia zi

Ultima zi a festivalului Sonar anunta atat emotii pentru un line up de exceptie, insa lasa un gust usor amar, pentru ca urma sa se incheie si editia de anul acesta. Din Sonar by Day am prins cam o ora; am preferat sa dam un tur al orasului, pentru ca sunt multe lucruri de vazut cu siguranta. Iata insa ce s-a intamplat la Sonar by Night.

Am ajuns in complexul in care se tine Sonar by Night destul de tarziu, ratand mare parte din live act-ul lui Damian Schwartz si Tadeo, insa in timp in util pentru a prinde o portie buna din showcase-ul M_Nus, cu JPLS si Tractile. Jeremy Jacobs aka JPLS este o persoana comunicativa, in ciuda muzicii sale introvertite. Nu are multe release-uri la activ, insa timp de 45 de a compus un set fascinant, in stilul unic. Chel, nu foarte inalt si nici foarte zambaret, JPLS era insotit de intreaga familie M_Nus. Adica Richie Hawtin, Troy Pierce, Heartthrob, press officerul label-ului si..surpriza.. parintii lui Richie Hawtin, aceiasi care au aparut si pe DVD-ul Slices & Electronic Beats, DVD documentar dedicat carierei lui Richie. Domnul Hawtin este o persoana destul de in varsta, un impatimit al calculatoarelor si al tehnologiei, un om comunicativ, lucru vazut si la sotia sa, mama lui Richie. La pupitru au urcat Adam Young si Joel Boychuk, doi producatori care formeaza Tractile. Ambii la cate un laptop, au oferit timp de 45 de minute o lectie de minimal techno, asa cum rar iti este dat sa vezi live (cateva loop-uri pentru familiarizare gasiti si pe site-ul lor, tractile.net). Se adunasera destul de multe persoane in fata scenei, si in ciuda muzicii foarte abstracte, mare parte din cei prezenti dansau cu multa pofta.

Urmatorul pasaj al noptii i l-am rezervat lui Matthew Dear si trupa sa, Matthew Dears Big Hands. Cu un nou album, Asa Breed (un review al LP-ul gasiti aici), Matthew Dear a cantat live aproximativ 45 de minute. Cu un chitarist, un basist si cu el la voce, concertul a fost fantastic in adevaratul sens al cuvantului. Scheletul pieselor curgea dintr-un laptop, iar cei trei adaugau tobe, chitara electrica si voce. A cantat majoritatea pieselor de pe albumul mai sus mentionat, cu o atitudine de rocker, pantaloni de piele, ciocate si miscari elegante. Imi era greu sa cred cum acel Audion care produce o muzica introvertita si putin accesibila publicului larg, este in stare sa faca asa o atmosfera cantand live. Se agita, sarea pe scena, tipa la microfon, ridica mainile, totul intr-un context 100 % rock & roll si pop. Si facea toate acestea foarte bine, astfel incat daca nu stiai cine este te-ai fi mirat o noua trupa rock?. Cine este familiarizat cu albumul sau nou-nout, stie cu siguranta ca nu prea este muzica de dans acolo, iar mare parte din versurile pieselor au o aliura trista, abstracta, uneori o constructie ilogica. I am really all that Ive been looking for / It doesnt really matter extras de pe Deserter, piesa cea mai veche de pe Asa Breed, compusa in urma cu aproape trei ani. Asa ca nu il ratati cand va concerta la Bucuresti, pe 14 iulie, in cadrul 7 Festival.

De la Sonarpub, acolo unde a avut loc concertul mai sus precizat, revenim in sala principala, Sonar Club, unde urmau sa mixeze Jeff Mills, iar dupa el Dave Clarke, doi artisti cu foarte multi fani in Spania. Jeff Mills era prea techno, violent si acid, asa ca dupa 15 minute am revenit la Sonar Pub pentru a-i vedea pe cei doi francezi de la Chateau Flight, un proiect muzical care dateaza de aproximativ zece ani si la baza caruia stau Gilbert Cohen si Nicolas Chaix. O parte din live act-ul celor doi il puteti asculta si la BF Audio. Compact, dansant si nou, Chateau Flight au adus o portie de aer curat dupa DJ setul lui Dixon destul de simplu, de la aceeasi scena. A urmat Ame, insa nici de data acesta nu si-au facut aparitia amandoi, ci doar Frank Wiedemann. Desi Ame sunt foarte buni ca producatori, nu cred ca sunt la fel de buni ca DJ-i. Facand parte din brandurile Sonar Kollektiv (label fondat in 1998 de catre Jazzanova) si Innervision, Ame si-au castigat o notorietate indiscutabila prin piesa Rej, insa nu s-au facut remarcati nici printr-o tehnica deosebita si nici selectie muzicala, ca DJ-i. Cu toate acestea, aduc foarte multa lume, ceea ce este foarte bine. DJ set-ul lui Frank a fost plat si lipsit de consistenta; dansai cat dansai, insa muzica nu iti inspira mare lucru, asa ca dupa 30 de minute am dat skip.

Cu siguranta unul din momentele memorabile ale acestei nopti a ramas jumatatea de ora petrecuta la Dave Clarke. Cine nu l-a ascultat pana acum (desi el este un veteran) s-ar putea considera un ghinionist. Sunt un fan declarat de-al lui Dave Clarke, un DJ despre care auzi multe lucruri mai putin legate de cariera sa muzicala cat de atitudinea sa privind muzica electronica actuala. Techno 100 %, techno in stilul Clarke, acest avocat al diavolului, asa cum si-a intitulat albumul din 2003.

Dupa Ame a fost randul frantuzoaicei Miss Kittin la pupitru, care nu stiu in ce masura mixa, cat canta. Canta in adevaratul sens al cuvantului, cu un efect de echo prelungit din mixer. Muzica pisicutei a fost intotdeauna de buna calitate, chiar daca in ultimii ani si-a modificat aproape radical directia. Ea a prins zorii zilei si a condus publicul in jurul orelor 7 30 AM catre celelalte Sali, si mai apoi, catre iesirea din grandiosul complex.

In acest timp se petreceau si alte lucruri la celelalte scene, care mi-au fost descrise cel putin oribile: Mala Rodriguez, un fel de revelatie spaniola, o Corina a muzicii romanesti, Calle 13 si alte proiecte muzicale. Trebuie amintit de Radio Slave la Sonar Lab, DJ-ul serios, cu palarie pe cap, foarte atent la selectia muzicala, chiar daca si-a inceput setul tot la 5 dimineata. Cu siguranta si el a fost una din atractiile noptii, pacat ca a fost bagat destul de tarziu in program; este, pe de alta parte, si un lucru bun, pentru ca muzica ta le ramane imprimanta oamenilor, fiind ultimul in line up.

Si cam asa s-a incheiat editia 2007 a festivalului Sonar, o experienta noua, unica, pe care le-o recomand tuturor celor care au chef de diversitate in muzica. Cum am amintit si in primul articol, Sonar nu este tot ce s-a intamplat in Barcelona in aceasta perioada. Mai multe comunitati underground au pus cap la cap un concept anti-Sonar, intr-un semn de protest pentru caracterul mainstream al festivalului. Astfel, smiley-ul prezent ca logo la Sonar devine o gura furioasa, nervoasa, la Anti-Sonar. Si la aceste petreceri au fost mult mai multi invitati exlcusivi din aria muzicii electronica; chiar si cei de la Kompakt au avut un showcase in clubul Nitsa (puteti vedea aici despre ce este vorba).

Inchei printr-un hasta luego destinat unei organizari a festivalului care a tinut cont de cele mai mici detalii. Pana la anul, Sonar trebuie sa isi refaca fortele si sa ne coaca un alt mare festival, asa ca le dorim succes.