Festivalul Club 2 Club in Italia - Turin or not turin?

09 Noiembrie 2009 Beat Factor BeatFactor

Stii orasul ala tare, de care te indragostesti din prima clipa si in care iti doresti oricand sa revii? Orasul ala asupra caruia atunci cand te gandesti salivezi deja, te iau emotiile si incepi sa tresalti de bucurie si extaz? Orasul acela pe care il visezi patru nopti la rand si in care iti spui "aici vreau sa locuiesc!"? Torino nu e unul din ele.


Weekendul trecut a avut loc in Torino festivalul (international) Club 2 Club, ajuns la cea de-a noua editie. Despre line up si alte nebunii am mai scris cate ceva pe la stiri, iar acum, dupa ce totul s-a terminat, raman cu o intrebare care ne-a zgaltzait creierii cam tot weekendul - "Turin or not turin?"


Pe scurt, ajungem joi la pranz aproape involuntar in Bergamo, apoi Milano cu destinatie finala in Torino. Orasul in care s-a desfasurat festivalul arata aproape superb: niste cladiri cu o arhitectura de-a dreptul impresionanta care stau marturie asupra faptului ca italienii nu se multumesc niciodata cu jumatati de masura. Spatiu pietonal cat cuprinde in tot orasul, piete largi, destul de putini turisti, si pentru sambata si duminica o vreme de tot cacatul, pusa la pachet cu pizza servita italieneste de catre chelnerite romance.


Poze de la Club 2 Club AICI!


As vrea sa incep cu povestirea despre unul din evenimentele cam cele mai importante din cadrul festivalului, insa am ajuns prea tarziu: Carl Craig, cu Moritz von Oswald si Francesco Tristano la teatrul Carignano (vezi video mai jos).





Aproape ca il vedem pe Moroder la un colt de strada, pe Robotnick cerand o scrumiera, pe Baldelli cu al sau cosmic space disco shit sau vreun alt macaronar cu mustata. Insa nimerim in fabrica Fiat, unde are loc un party din sacul de surprize (ne) placute Warp. Muzica urata, suntem cu totii dati afara la ora 03.00 AM si anticipam, sub influenta unui numar mic de beri scumpe, un inceput defectuos de festival. Invatati ca in Romania cu delay-ul nostru traditional la orice, probabil ca deja e cam tarziu pentru Jimmy Edgar sau Hudson Mohawke. Pentru ca tot ceea ce se aude (prost din punct de vedere calitativ) este doar o selectie sumbra de electro care-ti sparge creierii, combinat cu disco cheesy cu voci in italiana.


Fara sa dam la sorti, pentru vineri seara se alege petrecerea Ostgut Ton din clubul The Beach (un spatiu frumos, dar prea curat, cu sunet prost, multa lumina si cam 300 de oameni capacitate). Mixeaza Steffi, o versiune germana a Miss Kittin-ei, cunoscuta ca fiind sefa (impreuna cu Dexter) label-ului Klakson. Muzica insa este exact cum trebuie. Este "asistata" de Shed si Marcel Dettmann, insa atmosfera nu aduce aproape deloc cu ceea ce ai numi "festival". Probabil ca acesta a fost momentul muzical al festivalului. Din nou, la 4 jumatate suntem dati afara, iar in alta locatie, foarte apropiata, mixeaza Seth Troxler (asistat si el la randul lui de niste italieni in camasi care il saluta insistent. Se bea absinth, e colorat si atat de tare incat ai nevoie de cateva secunde dupa ce ai luat o mini-gura ca sa-ti dai seama daca mai traiesti. Traiesti, da, iar in fata ta traieste si un Troxler identic cu cel de la Sunwaves.


Poze de la Club 2 Club AICI!


Unul din lucrurile pentru care totusi acest festival merita o sansa a fost difuzarea filmului "The Trip" al lui Jeff Mills de la muzeul de cinematografie (un turn urias, unul din locurile care cred ca ar trebui trecute la "top 100 cladiri de vizitat intr-o viata"). Jeff Mills sta ascuns intr-un colt si mixeaza in fata a circa 6-8 playere, aproape ca nu il vezi, iar in timp ce stai intins pe un scaun, in fata ta se deruleaza un "trip" compus din tot felul de imagini; vezi trailerul de mai jos.




"Gran Finale" are loc intr-o hala uriasa, undeva mai la marginea orasului. Sunt trecuti in program Nathan Fake, DJ Pierre, Jeff Mills si Carl Craig. Acesta e de fapt evenimentul pe scheletul caruia a fost construit intregul festival. Nu mai impresioneaza pe nimeni multumi de italieni beti, pusi pe scandal in hale imense in care se aude muzica techno. DJ Pierre, cu tot cu resuscitarea lui a acid house-ului, pune muzica proasta, exact ce nu e cazul sa asculti pentru ca e mai rau. Si mai rau, si mai rau, pana Jeff Mills salveaza situatia in stilul sau unic. Ultima parte a lui Pierre este insa ceva mai bine.





Carl Craig este previzibil muzical, asa cum este de fapt si normal pentru un "inchizator de festivaluri".


Cam pe toata durata festivalului iese la suprafata un fel de panica generala; stii sentimentul acela cand trec niste caini pe langa tine sa te miroase - in cazul de fata bodyguarzii, care sunt omniprezenti. Ceea ce a pus capac asupra Club 2 Club - ului a fost de fapt interdictia de a se mai vinde alcool (aici intra si bere) dupa ora 02 AM. Daca nu ai apucat sa bei nimic pana atunci, nu mai bei deloc. Daca esti semi-beat, te trezesti. Daca esti beat, te trezesti si atunci. Oricum ai da-o, sa nu mai ai absolut niciun strop de alcool cand Jeff Pills sau Carl Craig iti bubuie in creieri este un sentiment cel putin dubios.


Poze de la Club 2 Club AICI!


Iar la sfarsit recitim citatul lui Frank Zappa (ce a stat drept "motto"), dar poate cu alti ochi - "You can't be a real country unless you have a beer and an airline. It helps if you have some kind of a football team, or some nuclear weapons, but at the very least you need a beer."



Popup detector