Bestfest, ziua III: legea lui Murphy si revolutia lui Manu

Ultima zi de Bestfest 2008 a debutat tot sub auspiciile caldurii, parca mai suportabile de aceasta data, totusi. La ora 15.00 urmau sa deschida ziua The Amsterdams , o alta trupa din noul val indie romanesc. Spre norocul lor, The Amsterdams au fani devotati, carora nu le-a pasat de soarele arzator si au raspuns prezent in fata scenei, in total cam vreo 300 de persoane, cu tot cu curiosii de rigoare.

Ei bine, The Amsterdams au cantat si au sunat foarte bine. E clar ca avem de-a face cu o trupa care stie sa compuna si sa se comporte pe scena, inclusiv pe una mare. Probabil ca experienta din Paris, Londra si festivalul EuropaVox le-a priit. Fara prea mari emotii, cu energie si dezinvoltura, trupa a interpretat vreo 6-7 piese, bine primite de public.

Vezi galeria foto de la ultima zi de B'estFest AICI

Am remarcat "Lights Out", prezenta si pe EP-ul de debut, "Automatic". Datorita intarzierilor pricinuite de soundcheck-ul Nelly Furtado, The Amsterdams au cantat putin, in comparatie cu restul trupelor romanesti de gen. Sau, poate asa mi s-a parut mie, stiti cum se zice, daca un concert e bun, ti se pare scurt

Am incercat sa urmaresc Veritasaga, insa, sincer, mie, unuia, hip-hop-ul romanesc nu mai imi spune nimic. Temele sunt aceleasi si negativele singure nu au cum sa iti trezeasca interesul. N-am inteles exact care a fost rolul unui asemenea act, singular ca stil, intr-un fest in care doar "taticii" de la Cypress Hill au mai prestat ceva apropiat si, evident, mult mai valoros.

roisin murphyAu urmat E.M.I.L., o trupa cu public fidel si numeros si cu o istorie destul de bogata in spate. Baietii n-au cantat decat o piesa noua, de pe viitorul album, in rest au incantat audienta cu piese bine-cunoscute si cu evident "Cultivatori de vise", alaturi de Butch si Aliosha. N-a sunat prea grozav, insa s-a compensat prin atitudine si interpretare.

Kraak & Smaak ii inlocuiau pe Santogold si, probabil din cauza anularii intarziate a concertului de catre acestia, organizatorii n-au mai avut timp sa-i schimbe in pliantul-program. Astfel ca olandezii au beneficiat de un public redus ca numar.

Asta nu i-a impedicat sa faca un show foarte bun, cu o voce excelenta a domnisoarei Rose, si un MC foarte voios, care arata ca un fel de Big Lebowski in varianta gay, cu sapca roz si un tricou tot cu dungi roz. Dance-ul lor primeste influente de funk si electro, ceea ce-l face extrem de agreabil. Una peste alta, Kraak&Smaak s-au simtit bine si au transmis aceasta stare si publicului care, in ciuda caldurii, a dansat vesel.

Am dat repede o fuga la Dacia Stage , care a fost varza si in ultima zi, in ceea ce priveste sunetul. Insa, chiar si cu un sunet bun, canadienii de la Last Supper nu aveau cum sa ma impresioneze. Trupa canta un alternative rock clasic, blat si banal, asa cum canta zeci de mii de trupe americane si canadiene. Vocalistul mormaia ceva pe acolo, niste incercari de cantat din care n-am priceput absolut nimic. O alta formatie care nu isi avea rostul in festival

Si iata-ma ajuns la Stereophonics . Marturisesc ca nu e o trupa dupa care sa ma dau in vant foarte tare, dar e una din formatiile pe care doream sa le vad live foarte mult. Stilul britanic de a se prezenta pe scena, insa, mi-a cam taiat avantul.

Kelly Jones si compania au fost seci ca o dupa-masa cetoasa la Londra, si nu m-au facut sa tresar decat la "Dakota", "Maybe Tommorow" si "It Means Nothing". Au sunat foarte taios si le-a lipsit caldura pe care, totusi, albumele lor o emana. Nu cred ca erau cu nasul pe sus, sau plictisiti; pur si simplu, asa sunt englezii. Asta, insa, nu m-a ajutat sa depasesc momentul de usoara dezamagire

manu chaoIar o fuga pana la Dacia Stage , sa vad Sunrise Avenue . Finlandezii au un hit, "Fairytale Gone Bad", si tare mi-e teama ca o sa ramana doar cu el. Toata lumea astepta piesa cu pricina, in rest n-au impresionat pe nimeni cu nimic. E drept, nici nu aveau cu ce. Ori era racit, ori asa canta el, dar vocalistul nu avea nici un fel de volum in voce. Si, bineinteles, sunetul a fost, din nou, prost.

De departe, cel mai complet, complex si minunat show al festivalului a fost cel al jumatatii Moloko , Roisin Murphy . A fost, realmente, o lectie de muzica, spectacol, atitudine si stil. Inceput cu 45 de minute intarziere datorate, se pare, unei defectiuni la mixer concertul artistei a hipnotizat, efectiv, audienta.

Cu o voce de zile mari, cu miscari de dans haotice, rupte, cu un zambet subtil si usor ironic in coltul buzelor, Roisin Murphy a avut publicul la picioare, de la prima la ultima piesa. Amestecul de dance, electro, disco, rock si trip-hop a innebunit lumea, iar outfit-urile artistei din care s-au remarcat palariile au starnit exclamatii de admiratie. A fost un moment care va ramane, cu siguranta, in amintirea tuturor celor prezenti acolo.

Asa de mult mi-a placut irlandeza, ca am ratat inceputul la Manu Chao . Insa n-a fost nici o problema, deoarece artistul de mare angajament social si politic a trantit un bis care a tinut cat jumate din concertul propriu-zis. Amestecul de reggae, ska si latino nu avea cum sa nu aiba trecere la publicul romanesc, astfel ca o multime impresionanta a dansat alaturi de Manu Chao , intr-o atmosfera care a aratat ca avem public de festival, energic, inimos si plin de Respect .

Au fost, bineinteles, dedicatii pentru Bush , au fost toate piesele celebre, de la "Clandestino" pana la "Me Gustas Tu" si "Rainin In Paradize". Ceea ce m-a mirat putin si s-a dovedit a fi un pic obositor, pana in final, a fost componentapunk a intregului show: fiecare piesa incepea normal, apoi, pe sfarsit, se intra intr-o fibrilatie ritmica demna de NOFX sau Toy Dolls .

Manu Chao a fost mai mult decat fericit sa se afle in Romania, a si aparut pe scena cu un tricou in culorile nationale ale tarii noastre, si a strigat de atatea ori "Rumania!", ca la un moment dat parea ca e mai bucuros si decat publicul adunat in fata scenei. Si aici, ca si la Cypress Hill , joint-urile cu iarba circulau lejer printre ascultatori, spre relaxarea tuturor si in nestiinta politiei romanehehe.

nelly furtadoDesi multi asteptau un discurs politic mai consistent, revolutia lui Manu de duminica seara a fost una, in primul rand, muzicala, iar mesajul sau a fost unul legat de speranta si toleranta, mai mult decat de nevoia de a critica.

Am vazut doar ultima piesa de la Nelly Furtado, "All good things (come to an end)". Publicul era de cu totul alta factura decat la Manu Chao , de inteles, de altfel. Mie, sincer, mi se parea ok artista cand canta "Im Like a Bird" si "Forca", si declara ca vrea sa se implice mai mult in probleme ecologice ale umanitatii. Acum, e doar una din artistele cu valoare, nu zic nu... de pe lista de productii a lui Timbaland , acest Marius Moga al Americii. Suna frumos si candid totul, domnisoarele erau in extaz, parintii inganau si ei refrenul, cu odraslele de mana, baietii dati cu gel o ardeau romantic

In concluzie, am avut parte de un festival bine organizat, cu momente interesante si foarte interesante, dar si cu unele mai putin bune. Adica un festival normal, in care niciodata nu e totul perfect, de la cap la coada. Sonorizarea nu a excelat, dar nici nu se poate spune ca a fost un dezastru. Propun ca, la anul, organizatorii sa ii atraga pe cei de la BMW sau Mercedes si sa numeasca o scena dupa aceste marci; poate asa va suna mai bine


Vezi galeria foto de la ultima zi de B'estFest AICI