14 ani de Monegros Desert Festival

Cand lucrurile bune care se petrec sunt facute din pasiune, lumea vede asta, si astfel se naste profesionalismul. Intr-un weekend aglomerat la mare, cu mult show si valuri (12 iulie), am ales un festival de o noapte in centrul Spaniei, pe langa Fraga. Sambata trecuta, Monegros Desert Festival si-a deschis din nou corturile pentru cea de-a 14-a oara.

Dupa o alergare de trei ore pe autostrazile Spaniei, in care te simti ca in Fear and Loathing in Las Vegas, iti pui la punct ultimele lucruri pe care le mai ai de facut inainte de a infrunta o editie monstru de Monegros; poate una din cele mai reusite editii, asa cum ne-au declarat organizatorii.

Festivalul a pornit de la un rave underground, care in scurt timp a luat o amploare uriasa, venind din ce in ce mai multa lume. Cum Spania are o afinitate pentru techno-ul pur, trebuie sa te simti 100 % norocos sa poti creste dintr-un simplu rave, unul din cele mai mari festivaluri spaniole dedicate muzicii electronice.

Artistii prezenti anul acesta au fost variati si foarte bine imprastiati pe cele sase scene, astfel incat sa fie lume peste tot. Desi scenele Row 14, San Miguel Experience, White Label Tent si Bacardi Stage au fost cele principale, a fost lume si la Red Bull Music Academy (unde a mixat si romanul nostru Trigga aka TRG) si Sennheiser.

Putem enumera trupa Cypress Hill ca headline (anul trecut a fost Snoop Dogg), plus un card de DJi cunoscuti peste tot Richie Hawtin, Laurent Garnier, Derrick May, DJ Hell, Chris Liebing, Sven Vath, Cristian Varela, Ben Sims, Dave Clarke, Agoria, 2 Many DJs, Ellen Allien, Miss Kittin & The Hacker, Marco Remus si multi altii.



Monegros este amplasat pe o campie uriasa cu tenta de desert. Anul acesta vremea a fost total nefavorabila, insa ploaia a ajutat sa nu mai existe haosul din alti ani in care atunci cand iti aminteai de Monegros, iti aminteai in secunda a doua de praf; mult praf, atat de mult incat nicio reclama la detergent nu ar fi putut crea ceva cu adevarat convingator. Se poate ajunge doar cu masina, pe un drum de tara, in care ai toate sansele sa ramai impotmolit, daca da bucuria peste tine si ploua prea mult.

La fel ca si alte festivaluri prestigioase de o singura noapte, si Monegros se impune prin suprafata uriasa de desfasurare si numarul impresionant de participanti. Lumea danseaza cu acelasi entuziasm si pe un set excelent de-al celor de la Ame, si pe un set fresh de-al lui Sven Vath, si pe hip hop-ul trupei Cypress Hill, si pe incursiunea muzicala a lui Laurent Garnier.

Greu de crezut ca poti sa vezi atata lume adunata laolalta pentru un singur scop - Monegros. Exista multi clienti fideli care vin la acest festival indiferent de cine pune muzica. E deja traditie; fac asta de cativa ani buni si deja se stie. Printre clienti fideli se numara si Dave Clarke, una din cele mai controversate figuri techno contemporane, sau Laurent Garnier (care a purtat cu mandrie un tricou cu Monegros in timp ce mixa). In drum spre festival, sau la intoarcere, pe autostrada dai de alte masini care afiseaza cu mandrie pe parbriz un steag cu Monegros, ca semn de distinctie.



Excelent. Se studiaza terenul, se analizeaza cu atentie programul deja ud de la ploaie si mototolit, se simte frigul, se analizeaza procentajul prin care risti sa crapi de frig in mijlocul desertului. Ame au un DJ set foarte bine pus la punct, sunt amandoi la pupitru, se distinge sound-ul Sonar Kollektiv. In acest timp realizezi ca si Dave Clarke mixeaza la o alta scena, pana la care faci cel putin 30 de minute. Inceputul Monegros-ului (orele 08.00 10.00) duce foarte mult a Glastonbury. Insa ploaia se opreste, iese si un curcubeu care da bine pe fundalul unei scene uriase la care se mixeaza techno si care are doua bannere uriase cu beatport. Row 14 se dovedeste a fi cea mai longeviva scena, pentru ca aici se termina totul, in jurul orelor 14.00, a doua zi. Dar sa revenim.

Sven Vath a fost nesperat de bine, chiar surprinzator; experienta isi spune cuvantul, iar cand ai datoria de a misca zeci de mii de oameni, carora le mai este si frig, acea mica presiune de pe capul artistului este rezolvata cu succes daca ai experienta necesara. Richie Hawtin si-a cladit propriul palat din scena la care a mixat (dupa Sven Vath): proiectiile specifice M_Nus (de foarte mare efect asupra multimii), sound-ul caracteristic M_Nus, si un Hawtin cu barba, ascuns dupa niste cabluri si un laptop. Laurent Garnier a fost Laurent Garnier - un DJ set impecabil, desi nu a avut parte de un public la fel de numeros ca ceilalti doi artisti mai sus mentionati. Am apucat si 20 de minute din dubstep-ul lui TRG - te gadila usor orgoliul cand stii ca in line up-ul unui festival de teapa acestuia este prezent si un artist roman.



Miss Kittin a cantat. Sau a vorbit, mai bine zis, ajutata de multe delay-uri si echo-uri si alte efecte suprapuse pe voce. The Hacker, in dreapta frantuzoaicei, statea cu nasul intr-un pupitru plin cu hardware. Miss Kittin dansa, canta, se simtea in largul ei, intr-o fusta extrem de scurta (desi era foarte frig si desi stim cu totii cum arata Miss Kittin si cat de mult o avantajeaza acest gen de tinuta). De remarcat a fost prestatia lui Chris Liebing - desi multi l-au acuzat ca in ultimul timp, caile necunoscute ale muzicianului au luat-o usor spre alte lucruri, Liebing a fost un adevarat techno man, in cele peste doua ore. Vesel, uneori cu gura pana la urechi, mixa minimal techno la 135 bpm. Derrick May a fost un alt DJ care a avut parte de un public extrem de numeros. Mii de maini ridicate in aer, la unison, in fata unui singur om, care adineauri glumea cu Vania intr-o camera de hotel despre branza franceza si despre industria muzicii electronice (detalii AICI). Ben Sims - un DJ serios, caruia promoterul ii pregateste totul, de la aranjarea playerelor intr-o anumita ordine si pana la testarea fiecaruia in mod detaliat, cu castile puse pe urechi. Ben Sims inseamna in continuare techno, techno puternic, nascut dintr-o manie de a nu accepta trendul si de a te remarca prin acel ceva propriu, doar al tau. DJ Hell a tinut cateva mii de oameni intr-un cort mai calduros, in care le-a spus povesti despre gigolo, despre minimal si despre electro; totul cu o atitudine grava, asa cum ii sta bine unui DJ cu experienta, pus la patru ace.



Ultimii DJi care au pus muzica au fost Christian Varela impreuna cu Pepo (un confrate de-al lui, tot spaniol). Pe la ora 12.00, cand scena la care mixau cei doi s-a umplut atat de mult, incat te gandeai cum de Varela nu a avut parte de public aproape deloc, atunci cand a fost in Romania.

Spaniolii par unii dintre cei mai benevoli oameni, care danseaza pe (aproape) orice le pui. Conceptul de DJ-ul este seful petrecerii este inlocuit cu distractia, pur si simplu, fara batai de cap. Rad, vor mereu poze, se agita in continuu.

Daca nu ar fi fost vremea usor defavorabila, Monegros-ul ar fi fost perfect. Dar lucrurile perfecte nu prea exista, asa ca acest gen de evenimente poate deveni macar un model de urmat, daca nu un model de perfectiune.



Galerie Foto: Monegros Desert Festival - Partea intai

Galerie Foto: Monegros Desert Festival - Partea a doua