Cum sa ai un par lung si stralucitor

25 Ianuarie 2010 Create It BeatFactor

Un par lung, frumos si stralucitor este visul oricarei femei. Insa in cazul in care nu ai tocmai tipul de par la care ai visat intotdeuna si nu vrea sa creasca lung poti sa iei cateva masuri ca sa ajuti "natura" sa nu iti mai stea impotriva.

Cei de la All Women Stalk stiu deja cum sta treaba cu un par lung si frumos si iti impartasesc si tie secretele.

Primul pas pe care trebuie sa il faci pentru un par sanatos si lung este tunsul. Trebuie sa scapi de toate varfurile care sunt arse sau afectate chiar daca asta presupune ca trebuie sa tai mai mult decat ti-ai dori.

De asemenea trebuie sa mergi sa il tunzi cam o data la sase sau opt saptamani. Daca parul tau creste mai greu inseamna ca este impiedicat de firele deteriorate.

Spune-i stilistului tau ca vrei sa iti lasi parul lung si sa te tunda in asa fel incat sa ajute la procesul de crestere. De asemenea o sa iti recomande produsele de care ai nevoie. Totodata, trebuie sa eviti pe cat posibil sa folosesti uscatorul de par, ondulatorul, placa si alte aparate asemanatoare, pentru ca ele iti strica parul si incetinesc cresterea. Daca totusi ai de gand sa le folosesti din cand in cand asigura-te ca sunt aparate de calitate.

Daca vrei sa ai un par sanatos nu folosi produse care ar putea sa ii afecteze sanatatea. Este recomandabil sa eviti si vopseaua si sa iti pastrezi culoarea naturala.

Multa atentie la accesoriile de par pe care le porti. Daca sunt prea stranse vor afecta radacina si rezistenta firului de par.

Un alt lucru de care trebuie sa tii cont este dieta. Daca iti privezi corpul de vitaminele si mineralele de care are nevoie atunci si parul tau va suferi.

Niciodata sa nu iti periezi parul cand este ud si de asemenea trebuie sa folosesti o perie moale. Pentru un par sanatos si frumos este bine sa folosesti apa calduta, nu fierbinte. Mai mult chiar poti sa il clatesti la sfarsit cu un jet de apa rece.

Si nu in ultimul rand nu uita sa folosesti o masca speciala de par o data pe luna. Va ajuta la pastrarea elasticitatii firului de par.


Sursa: ziare.com


Popup detector