A evadat singurul hipopotam din Muntenegru

18 Ianuarie 2010 Create It BeatFactor

Hipopotamul Nikica, singurul exemplar din specia sa din Muntenegru, a profitat de inundatiile ce au afectat gradina zoologica din Podgorita, unde era cazat, reusind sa evadeze inot.

Femela de doua tone a reusit sa iasa din cusca sa si a plecat inot in cautarea unui refugiu uscat, a anuntat directorul gradinii zoologice, Davor Mujovici, citat de Reuters.

Ingrijitorii au gasit animalul la un kilometru si jumatate de gradina zoologica, la marginea capitalei Muntenegrului, si il tin sub supraveghere pana cand apele se vor retrage si acesta va putea fi dus inapoi in cusca sa.

Desi uriasul animal african este considerat agresiv si periculos, proprietarul gradinii zoologice, Nikola Pejovici, spune ca hipopotamul evadat nu reprezinta o amenintare pentru localnici.

"Oamenii o plac, iar ea este obisnuita cu oamenii. Satenii ii aduc in fiecare zi fan proaspat", spune Pejovici.


Sursa: ziare.com


ps: v-am mai spus, oare, pana acum, ca ne plac hipopotamii? Dar ne plac MULT de tot! HIPPOS RULE! Hippos for prezident! :)


Popup detector