ReacTable - muzica hand-made

31 Martie 2007 Beat Factor BeatFactor

ReacTable - muzica hand-made
Din cand in cand ti se mai intampla ceva in viata care te face sa-ti mai schimbi cu cateva grade, sau chiar radical, unghiul de vedere. Si probabil asa se intampla si cand crezi ca Dj-ii sunt cei mai mari artsti din toate timpurile si apare ceva ca Reactable si te face sa iti revizuiesti parerea.

Reactable e ceva destul de greu de explicat, dar usor de folosit. Jurnalistii l-au categoristi ca fiind o jucarie pe care orice copil poate invata sa o foloseasca. Si totusi sa aflam si ce e de fapt acest Reactable, daca tot am zis ca e ceva atat de special incat te face sa-ti schimbi viziunile in materie de muzica si de artisti.

Reactable e un instrument de facut muzica pe care il pot folosi mai multi utilizatori in acelasi timp. De fapt e un fel de sintetizator care are pe post de interfata o masa. Pe aceasta masa, utilizatorii misca niste obiecte de plastic ca niste cuburi si in functie de pozitia lor de pe masa se creaza sunete. Legat la un laptop care are, bineinteles, instalat software-ul necesar pentru ca instrumentul sa functioneze, utilizatorii pot crea efecte muzicale, sau linii melodice intregi. Software-ul a fost creat de aceeasi oameni care au inventat si instrumentul.

Acest instrument a fost creat de cativa studenti impreuna cu profesorul lor de la Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona, Spania. Creatorii acestui instrument spun ca Reactable e foarte usor de folosit, nu are nevoie de niciun manual de utilizare. Nu trebuie sa fii expert, te poti juca cu piesele de pe masa cum te taie capul, nu trebui sa fii neaparat expert pentru a atinge acest instrument.

Reactable e construit pe tiparul unui sintetizator obisnuit, cu efecte, bass sau kick. Singura diferenta e ca la sintetizatorul acesta tu esti cel care hotaraste unde si cum aseaza butoanele.

De vreme ce Reactable chiar e o inventie cel putin interesanta, daca nu demna de admirat, era de asteptat ca nu se gaseste in foarte multe exemplare in lumea asta. Cei care l-au creat, au hotarat ca nu vor sa il comercializeze. Din cand in cand se mai perinda prin lume si mai fac cate o demonstratie live de aproximativ o ora (cum au venit si in Romania la Muzeul National de Arta Contemporana). Eventual, mai fac cate un exemplar in plus pentru muzee de arta moderna, dar mica masinarie nu se gaseste in cantitati industriale, cum ne-am fi imaginat. Nici macar soft-ul nu poate fi cumparat.

E destul de dificil sa explici in cuvinte un lucru pe care l-ai vazut si care nu intelegi foarte bine cum functioneaza. Dar e intr-adevar ceva care chiar merita sa fie mentionat. Mai ales ca pare mai interesant sa asculti muzica facuta pe loc si sa nu asculti aceleasi piese mixate de mai multi DJ-i, doar ca difera ordinea. E adevarat ca trebuie sa ai foarte bune cunostinte in muzica pentru ca suntele sa se imbine frumos si sa se infiripe o oarecare linie melodica, dar pana la urma totul e un experiment livegreselile sunt acceptate.


Popup detector