Manual de after-hours

06 Iulie 2007 Beat Factor BeatFactor

Manual de after-hours
In primul rand, trebuie sa te intrebi: "Sunt facut pentru after-hours?". Gandeste-te bine la acest lucru, caci distractia de dimineata nu este pentru toata lumea. Trebuie sa fii cal de cursa lunga si sa rezisti toata noaptea dansand, caci daca nu esti pe ring, inseamna ca nu esti la after.


In plus, petrecerea se simte cateva zile dupa, din cauza picioarelor obosite si a buzunarului slabit. Asa ca, inainte de a te urca in taxi, fa-ti monetarul. Nu lua niciodata cardul cu tine; sigur vei apela la el, desi nu ai chiar atat de multa nevoie. E bine sa treci pe acasa inainte de a schimba clubul. Chiar daca te grabesti si nu ai timp sa faci dus, foloseste niste servetele umede, pentru bebelusi si un nou schimb de haine, pentru a te improspata. Si tu si cei de langa tine va veti simti muuuult mai bine.

Ai grija ce prieteni aduni in jurul tau. Mereu se trezeste cineva sa spuna, exact cand esti mai intaratat, "Nu mai bine stam acasa?". Daca suni pe cineva care se afla deja acolo, ca sa verifici atmosfera, ai grija: cu cat e mai nasol, cu atat mai disperate vor fi minciunile sale, pentru a te aduce in club. Sa nu ajungi totusi nici prea devereme. Vei gasi ringul gol, populat de cativa rebeli puternic alcoolizati, riscand sa dea peste tine la beatul unui DJ de care nu ai auzit niciodata. In club - foarte important - orice fata sau baiat carora le-ai da nota opt, la lumina zilei valoreaza maxim sase. De aceea, oricat de multa placere ti-a facut discutia de o ora pe care ai avut-o in toaleta cu acel necunoscut, pazeste-ti numarul de telefon.

Daca nu vrei sa ai febra musculara a doua zi, evita miscarile bruste, care ar putea lovi pe altii. Fii robot, pastreaza ritmul. Fereste-te de ciudati fluorescenti, dar nu fii paranoic! Toata lumea se simte bine. Tu arati minunat si da, stam toti aici, nu plecam nicaieri. Concentreaza-te, realizeaza cand nu te mai ajuta picioarele si nu te imbata pe spinarea prietenilor. Chiar daca pierzi sesiunea "hai la mine acasa", urca-te in taxi si fa aceasta ultima calatorie pana la perna, cu demnitate. In zori, te vor ajuta ochelarii de soare; nimeni nu va putea citi pe fata ta ultimele 24 de ore.

Credits: ioanamoldoveanu.ro
Sursa: Compact de Bucuresti (compact.info.ro)


Popup detector