Prin filmul Antichrist, danezul Lars von Trier, proaspat revenit dintr-o profunda depresie, dovedeste lumii ca cinema-ul nu are limite si ca liberul arbitru nu poate fi obstructionat. Iar daca aceasta manifestare este oripilanta, ostentativa sau chiar marcanta, ramane ca publicul sa decida.

Subiectul seamana cu cel al unui film horror: in timp ce parintii fac dragoste, copilul lor de cativa anisori se ridica din pat si sare pe geam atras de imaginea ispititoare a iernii, cazand in gol cateva etaje.

Tragedia o "arunca" pe mama intr-o nebunie incurabila, acuzandu-se de moartea fiului. El, tatal, este psiholog si incearca sa o vindece retragandu-se la cabana din padurea Eden, unde o va forta sa isi infrunte proprii monstri.

Bineinteles, tratamentul nu functioneaza, iar femeia devine ceva rar intalnit in cinematorgrafia internationala. Cercetarile pe care ea le face despre gynocid-ul din evul mediu (uciderea sistematica a femeilor, sprijinita de stat, datorita pozitiei sociale pe care le ocupa - cum ar fi vrajitoare, vaduve, adultere etc.) ii schimba parerea despre rolul femeii.

In loc sa abordeze gynocid-ul obiectiv, ea se implica subiectiv si crede ca femeia este o forta malefica, un produs al raului si isi indeplineste rolul cu succes.

Absolut fiecare scena a filmului contine referiri la simboluri religioase (tanara mama ce o reprezinta pe Eva, barbatul pe Adam, padurea simbolizeaza Iadul, podul, granita dintre ratiune si haos etc.), iar multi l-au blamat pe regizor ca a depasit orice limita, de la cea a bunului simt pana la incalcarea ultimei bariere a intimitatii.

Intr-adevar filmul contine scene cel putin deranjante, insuportabile, ce inspira publicului acea nesiguranta, in care nu stii la ce vei fi supus in continuare.

Subiectul este mult prea complex, dar filmul exceleaza pe partea vizuala si tehnica. Imaginile sunt inspaimantator de gratioase, conturate minutios si in concordanta cu muzica. Sunetele, cadrele, miscarile sunt alese perfect, scenele acaparante si atmosfera aproape mistica. Cu toate aceste realizari tehnice, scenele de violenta vor avea un impact neprevazut.

Pentru unii Antichrist poate fi oripilant, repulsiv, macabru, pentru altii pur si simplu tortura, iar pentru altii o opera de arta. Ingeniozitatea (sau teribilismul) regizorului sunt doar ale regizorului care nu face altceva decat sa-si exprime vizual propria parere. Nu este o forma de entertainment, este doar produsul brut al unei minti bolnave.

Replica favorita:

She: "Nature is Satan's church."

Scena favorita:

Prologul.

Cronica realizata de Alecu Chelaru