Unde vrei ca muzica ta sa ajunga azi?

Sunt aproape 4 luni de cand Andrei m-a rugat sa scriu un editorial pentru acest site. Lucrez la asta, doar ca inca nu stiu exact ce vreau sa scriu, tot ii raspundeam.

Stiam in schimb exact ce nu voiam sa scriu. Nu voiam sa scriu un editorial despre cum cateva noi materiale au un bass line mai mare decat stiti-voi-ce a mea, si pad-uri mai moi decat cearsafurile mele, si cum toti acei dj de renume mixeaza acum, cu toate ca in trei luni se vor lasa de asta. Nu voiam sa scriu o recenzie despre vreun eveniment de-al lui Sasha mixand in vreun loc cateva piese insignifiante pe care oricum nu si le va aminti nimeni in cativa ani, poate cel mult spunand oh da, Sasha mai baga asa ceva.

Voiam doar sa evit, cu orice pret, sa scriu un articol care isi va pierde relevanta peste cativa ani. Cea mai buna cale de a evita sa scrii un articol al carui continut se va pierde, se va sterge, este accea de a evita sa scrii un articol despre un gen muzical care rezista cel mai bine un an sau doi, si cel mai rau, cateva saptamani.

Si asta nu s-a intamplat pana cand saptamana asta nu am facut o calatorie cu trenul, cand ceva legat de muzica si de lumea mea m-a lovit in sfarsit. Am stat langa o tanara doamna care m-a informat ca tocmai s-a intors din Chad, unde a stat doua saptamani.

Chad? am intrebat-o. De ce ar vrea cineva sa mearga in Chad?

Pai, am fost cu un proiect de cercetare, si strangeam informatii despre ce se intampla in Sudan, dar din cauza faptului ca guvernul sudanez ofera vize asa cum Bush ar da certificate de casatorie homosexualilor, a trebuit sa mergem la Chad pentru a ne face cercetarile.

Destul de corect, m-am gandit.

Si ce anume ar cuprinde acele cercetari?

A inceput sa-mi explice foarte sigura pe sine ca politia privata din Sudan voiau sa distruga triburi din pustiul Sudanului, ca si cum ar reveni genocidul, sau xenofobia. (Stiti, acelasi lucru de care a fost acuzat nebunul german in anii 40)

Am fost trimisa acolo, a continuat ea, pentru a intervieva refugiatii acestor triburi care au taiat-o la Chad pentru a scapa de persecutie. Ceea ce am aflat, totusi, este ca de fapt e armata sudaneza cea care antreneaza politia, si uneori, chiar aceasta armata distruge aceste triburi fara nici un fel de politie privata.

Wow, asta e ridicol, de ce guvernul ucide toate aceste triburi? am intrebat, ca si cum oamenii care comit aceste acte ca barbarii simt ceva insignifiant ca motiv sau justificare, avand vreo afacere intrand in cele mai importante probleme ale curatararii etnice.

Guvernul sudanez crede ca acele triburi traiesc peste rezerve de petrol. Guvernul vrea petrolul.

Suna familiar?
Dar ma indepartez de la subiect. Sunt pe cale sa ajung la motivul pentru care va spun aceasta lunga si plictisitoare poveste, care va fi relevanta dupa ce am intrebat-o asta.

Si cati ani ai?

24, mi-a raspouns.

24 de ani, si ea culegea informatii pentru a salva mii de oameni de la dureri, moarte si suferinta. Spre ce altceva mai bun putea sa-si indrepte viata acest tanar si stralucitor suflet? (Accidental, inainte de a face asta a fost implicata ca reprezentanta a dezarmarii nucleare.)

Apoi a venit bomba.

Tu ce faci? m-a intrebat ea.
Fac muzica
Am ezitat.
Muzica dance..
Inca o mica pauza.
Pentru cluburi de noapte..

Cu toate acestea mi-a spus cat de minunat este ca am putut sa-mi urmez visele, nu am putut ajuta sentimentul ca muzica mea dance nu se potrivea exact cu anii ei de munca pentru a aduce bunavointa restului cetatenilor.

Peste cateva zile, am inceput sa ma gandesc la semnificatia muzicii mele, si la muzica dance in general. Am inceput sa ma intreb ce inseamna sa ai piesa ta in topul balance chart, sau pe o compilatie Global Underground, sau chiar auzita de un prieten. Singura concluzie la care am reusit sa ajung nu a fost o concluzie, ci o intrebare, intrebare pe care poate multi dintre voi, producatori, dj-i, promotori si-o pun:

Muzica este o unealta puternica, cum o pot manui pentru a produce un impact in lume?