Trance versus Trance

09 Februarie 2008 Beat Factor BeatFactor

Trance versus Trance
Candva, de mult, niste insi s-au hotarat sa faca muzica. Unii buna, altii proasta, altii care credeau ca e buna, dar e proasta, si altii care o faceau mediocra, pentru ca nu stiau exact ce faceau. Desi a trecut mult timp de atunci, aceste caracteristici sunt inca valabile. Singurul lucru care face diferenta este publicul respectivelor perioade.

La inceputul anilor 80, revolutia muzicala era posibila, tocmai de aceea a si avut loc. In 2008, o reinventare a stilurilor este greu de atins, pentru ca nu mai exista artisti care sa exceleze intr-un stil care sa predomine restul muzicilor. Pentru ca Internetul a permis amatorilor de muzica sa devina profesionisti si sa lanseze piese pe jumatate neterminate (in capul lor terminate) la tot felul de labeluri mai mult sau mai putin obscure, foarte greu se mai poate deosebi un produs bun de unul mediocru. Unul prost nu exista si nu a existat vreodata. In muzica, orice piesa lansata va avea cel putin un fan care s-o considere geniala. Tocmai acest haos a determinat multi oameni, care pana acum nu erau familiarizati cu muzica electronica, sa se apropie de diferite stiluri, considerandu-le mult superioare fata de celelalte, chiar daca nici nu le cunosc.

Cel mai bun exemplu este muzica trance. Pe vremuri, trance-ul avea cu totul si cu totul alta imagine. Artisti ca Age of Love, Taucher, Energy 52 sau Sven Vath, care in tinerete era adeptul stilului trance, chiar prin labelul sau Eye Q Recordings, au conturat ceea ce azi a ajuns unul dintre cele mai populare stiluri. Faptul ca muzica trance aparuta in urma cu mai bine de 15 ani nu este cunoscuta de actualul public trance, ingradeste acest stil in bariere pe care nu le merita. Nefamiliarizarea cu radacinile unui curent muzical, sau oricarei forme de arta, duce, de cele mai multe ori, la intelegerea gresita a respectivului curent.

Daca in trecut acest stil era unul bine definit, finut, cu linii melodice simple si cu o productie deloc zgomotoasa, acum a picat in extrema cealalta, punandu-se accentul pe mult zgomot si pe manifestari cel putin bizare in timpul petrecerilor. Ba mai mult, pentru ca trance-ul se afla de ani de zile in topul celor mai importante clasamente si reprezentantii acestui stil sunt de la fel de multi ani pe primul loc in top, majoritatea oamenilor cu o cultura muzicala cel putin nedefinita, ajung sa fie mari fani. Trendul decide si in acest caz. Din pacate, pentru ca oile merg ca oile, agresivitatea unor indivizi asa zisi clubberi intrece orice limita, chiar si de stadion. Unii clubberiajung mai agresivi si mai impertinenti decat o pereche de pantofi de lac asortati la blugi si bluza imprimata cu de puta madre. Dar, aici deja intram pe teritoriul celor care habar n-au pe ce lume traiesc in general, nu doar muzical. Ceilalti, care au un iq peste 30, cu putina documentare si deschidere, ar putea deosebi, intr-un final, trance-ul care a fost, de cel care predomina azi evenimentele de mare anvergura, si mai ales, sa descopere ca exista viata si muzica si dupa trance.

Exemplu valabil si pentru celelalte stiluri la fel de agresive ca promovare, adica ceea ce unii numesc azi minimal (pentru cine nu stie, minimalul exista de cand lumea si pamantul, si nu doar in muzica. Minimalul era un stil produs de baieti prin anii 50, asta pentru ca nu aveau suficiente echipamente incat sa produca suficient de multe sunete pentru o piesa. Prin urmare, daca are putine sunete, e minimal. Daca e minimal de acum 50 de ani, se numeste experiment inovator, daca e din 2008, se poate numi, in unele cazuri, si cu unii artisti, involutie).

Ca o concluzie: muzica are o arie de raspandire atat de larga, incat un singur stil nu poate acoperi toate emotiile care pot fi generate de aceasta forma de arta. Blocarea pe un singur curent nu poate duce niciodata la nimic bun. Tiesto il asculta pe Derrick May, Ricardo Villalobos pe Philip Glass, iar Richie Hawtin si-a inceput cariera cu actualul maestru al electro house-ului, John Acquaviva, deci, se poate.



Popup detector