Sziget - un festival aproape perfect

Am trecut cam de mult de perioada in care rezistam zile intregi intre mii de oameni, la un festival sau altul, cazat la cort, mancand cate trei-patru zile mici cu mustar. Multimile au inceput sa ma oboseasca, auzul meu nu mai e atat de ingaduitor cu bolboroseala fonica pe care o presupune un festival de anvergura.

Insa Sziget are talentul de a face uitate oboseala si sensibilitatea fonica. Sziget este, in primul rand, un Babilon invelit in aura unei boeme de proportii colosale. Sa vezi atatea triburi, atatea amestecuri de culturi, de muzici, de stiluri si sa reusesti sa te invarti printre ele cu dezinvoltura si usurinta, e ceva...

Am stat patru zile la editia de anul acesta a festivalului. Patru zile in care am intalnit nemti, francezi, romani (foarte multi in acest an!), croati, bulgari, rusi, englezi, cehi, polonezi, lituanieni, olandezi, practic, fiecare tara din Europa, de la vest la est, avea acolo cel putin 100 de reprezentanti. Nu am vazut un singur act de violenta, nici macar in timpul concertelor Nine Inch Nails sau Napalm Death.

Prezenta fortelor de ordine a fost cea mai discreta posibila; de altfel, doar in Romania am vazut jandarmi pazind scena in timpul concertelor. Oferta de muzica este extraordinara: peste 400 de formatii si 20 de scene. S-a cantat de la jazz la punk, de la muzica tiganeasca la metal extrem, de la dance la hip hop si de la reggae la goa. Si fiecare dintre aceste genuri si-a gasit adeptii sai.

Ca si participant, nu poti sa nu fii impresionat de organizarea interna. Trupa in care cant (Luna Amara) a avut tot timpul un om care ne-a dus si ne-a adus la hotel, care ne-a explicat totul in cele mai mici detalii, care s-a ingrijit de masa noastra, de timpul de scena, de transport si de micile dorinte pe care le-am avut. Iar Luna Amara a fost doar una dintre acele peste 400 de trupe prezente.

Profesionalismul si respectul de care organizatorii au dat dovada bat, de departe, orice comportament intalnit in Romania, in asemenea situatii. La noi, de obicei, daca e una, nu e alta sau nu sunt de nici unele. La noi, ti se spune mai tot timpul ca e imposibil de rezolvat. La noi, de vina sunt mereu altii si altii, niciodata cei care organizeaza.

Normal, trebuie sa pastram proportiile: Sziget e un festival care merge de 15 ani, experienta acumulata in timp este esentiala. Insa am reusit sa trec macar o data pe la majoritatea scenelor: peste tot, staff-ul tehnic si organizatoric era la post. Iar in afara de concertul anulat al lui Chris Cornell, nu au existat intarzieri in program. La intrare primeai un program, indiferent la ce ora intrai. Aveai autobuz de noapte pana in centru, chiar si la cinci dimineata. Daca vroiai sa iei taxiul, te puneai la o coada care mergea intotdeauna foarte repede si organizatorii te suiau in masina. Peste tot existau voluntari gata, oricand, sa te informeze de una sau de alta. Aceasta este marea diferenta: unii reusesc sa aiba grija de absolut toate aspectele unui asemenea festival-mamut, altii la noi par a uita totul din prima zi de eveniment...

Sziget a devenit, fara indoiala, o industrie. Si poate tocmai de aceea l-am numit un festival "aproape" perfect. E un pic deranjanta mania ungurilor de a scoate bani din absolut orice. Preturile la mancare si bautura, pe insula, sunt aproape duble fata de cele din oras. Se fac bani din chestii tampe, cum ar fi cataratul pe o funie sau baia de spuma. E adevarat, insa, exista intotdeauna amatori si pentru asa ceva. Si poate ca fara aceasta tendinta spre consumism, festivalul n-ar fi reusit sa mearga in profit si sa reziste. Acestei tendinte i s-a adaugat o alta, in ultimii ani, spre comercial. Insa poate ca tocmai succesul acestei tendinte comerciale din anii precedenti le-a permis organizatorilor sa aduca, in 2007, trupe-cult ca Nine Inch Nails si TOOL, ciudatenii ca !!! (da, asa se cheama trupa...) si artisti in plin proces de relansare ca Sinead OConnor.