Editorial: De ce azi e degeaba

Mii si mii de artisti. Mii si mii de release-uri. Mii si mii de podcasturi, seturi live, DJ newcommeri, piese “minimal-tech” si “house” si un public din ce in ce mai larg. O multime de tineri descopera muzica electronica si sustin ca le place Inna, Tiesto si Villalobos. Toti trei in acelasi timp. Tocmai de aceea, azi e degeaba.

A fost o perioada de mult apusa in care Internetul abia-si contura orizonturile. Atunci oamenii erau mult, mult mai interesati de muzica decat sunt acum. Mult prea putini fani ai numitilor de mai sus asteptau cu saptamanile prin putinele magazine de muzica din tara sa le vina discul cu artistul preferat pe care l-au comandat dupa multe rugaminti aduse vanzatorului. Mult prea putini pierdeau noptile cu MTV-ul sub nas asteptand Night Zone doar ca sa mai vada odata Come to Daddy, ca poate de data asta intelege ce vrea sa zica artistu’. Evident, nu intelegea niciodata, dar dupa multe tentative, mai descoperea elemente debile si pana la urma isi spunea ca e mai bine sa nu intelega nimic, ca poate nu o sa-i mai placa dupa aia. Bucuria pe care o simteam atunci cand reuseam dupa chinuri multe, alergaturi si milogeli sa facem rost de acel disc pe care sa-l ascultam pana la uzura, astazi, e prezenta mai deloc. “La ce-mi trebe discu? Las c-o iau de pe torrenti, sau odc, daca am noroc”, isi spun majoritatea. Unii mai dau un ban si-o cumpara de pe net, dar dupa doua zile uita de ea, si ramane intr-un folder “misc”, iar peste o luna cand o asculta din nou, isi da deama ca deja nu mai e la moda, ca acum se asculta house, tech-ul e pentru fraieri.

Muzica a fost mereu industrie, dar parca era si putina pasiune, macar pentru ca incercai s-o intelegi, s-o apreciezi, s-o dansezi, nu s-o balangani de pe un picior pe altu’ fara sa pricepi de ce ai o stare de greata continua.

Astazi, mergem la petreceri in care sa ne amintim ce muzica ascultam in tinerete. Un concept de altfel bun, doar ca se refera la muzica de dupa 2000. Adica toti, noi toti, ne-am trait copilaria in 2000 pe progressive house cand la televizor era The Man With The Red Face, Windowlicker si Daft Punk, lucruri de care nu vrem sa ne amintim la astfel de eventuri, ca nu sunt reprezentative pentru cum ne distram atunci. Sau, daca nu vrem progressive ca l-am ascultat prea mult, mergem la petreceri care ne amintesc de cum ne distram in anii ‘60 pe primele acorduri de muzici electronice. Acum e foarte cool sa scoti de la naftalina primele piese de gen, doar ca sa arati ca te intereseaza, ca esti deosebit, si faci petreceri in care iti amintesti cum te distrai pe ele. Din 30 de piese, strecori doua vechi si asta e rememberul. Adevarul e ca in anii ‘60, noi toti care azi avem peste 25 de ani ne distram in copilarie si-n anii ’60, si-n anii 2000. Suntem oamenii bionici, cu puteri supra-naturale, care calatoresc in timp si care cel putin odata in viata s-au distrat in anii ‘60, ‘70, mai ales ‘80 si neaparat 2000, pentru ca anii ‘90 aveau prea mult trance, iar noua nu ne place trance-ul.

Din fericire, muzica s-a inventat cu mult inainte de progressive, si suspect sau nu, muzica electronica s-a dezvoltat abia dupa anii ‘60 sau ‘70. Din pacate, ca sa le auzi, trebuie sa le cauti, si cum Internetul e plin de porcarii, e putin probabil sa dai rapid peste ceea ce cauti. Si abia aici apare bucuria gasirii de muzici bune. Nu mai e nevoie sa mirosim discul ca sa ne bucuram ca l-am cautat, pentru ca dupa ore si zile de navigat prin junk music, faptul ca ai descoperit macar o piesa buna te face sa te bucuri ca un copil de cinci ani caruia i-ai daruit un Saint Bernard de cinci ori mai mare ca el. Din pacate, azi e degeaba, pentru ca mintea noii generatii se spala cu muzica de vandut, impachetata in fete bronzate care stau toata ziua in chiloti si sufera din dragoste, sau, in cazul nostru, distinsi DJ/producatori care se vand la radiouri, la cluburi si mai ales la scandal si joaca jocul “hai sa par ca-s nebun ca sa ma placa fetele”. In acest caz, acea piesa buna la care visai, este, pana la urma, una dintre acele multe cu termen de garantie. Cand esti spalat pe creier nu mai ai cum sa deosebesti bun de prost, pentru ca nu mai ai niciun fel de gust al tau, ca ai gustul pe care esti obligat sa-l ai.

Cum tehnologia evolueaza pe zi ce trece, muzica va suna din ce in ce mai bine. Dar cati dintre noi nu se vor lasa pacaliti de un sound acceptabil in detrimentul unei piese cu adevarat bune? Atata timp ca toate label-urile planetei lanseaza toti artistii planetei, iar toate site-urile de vanzare vor vinde tot ce se poate vinde, iar tot ce se vinde se va cumpara, respectiv downloada, si nimeni nu va mai incerca sa educe pe nimeni, peste cativa ani vom fi toti fani Inna, Villalobos si Tiesto. Toti trei in acelasi timp. Vom fi ca niste robotei spalati pe creier care nu au nicio iesire. Cei care vor avea o iesire, pe ea va scrie Exit la Winamp.