Cum "romanizmele" au cucerit lumea

Pe vremuri de mult apuse, topurile reflectau preferintele muzicale ale fanilor muzicii.

Niciodata un clasament nu a putut multumi pe toata lumea, insa prezenta anumitor nume in acele topuri era obiectiva, argumentata si selectata dupa criterii bine definite: a fost difuzata la radio in heavy rotation, are un videoclip la fel de difuzat, oamenii abia asteapta sa vada artistul cantand live, a cumparat foarte multa lume piesa si tot asa. Chiar si in topurile de muzica electronica, un astfel de clasament a fost, candva, obiectiv, si dupa cum spuneam mai sus, argumentat. Acum, insa, aceste top-uri au ajuns sa reflecte nu o realitate muzicala, ci o realitate de "afaceristi".

Indraznim sa pornim acest material sub urmatoarele sintagme: mafie, combinatii, combinatori, pile, prietenii si grame.

S-o luam cu inceputul: un tanar producator tocmai isi lanseaza primul release la un label maricel. Exceptand modalitatile clasice de promovare pe care le aplica orice label care are mai mult de doi artisti in rooster, mai nou, cea mai utilizata, complexa si utila metoda de a-ti face piesa cunoscuta este chartul.

Procedura este simpla: lansezi EP, apoi incepe milogirea la prietenii tai DJ mai maricei ca tine, cu spate mult mai asigurat, si cu un tun de promovare care-i atarna pe umar, sa-ti includa si tie piesa in chart, ca o mai aude cineva, poate, poate, da acolo 1$ amarat si-o cumpara. La randul tau, trebuie sa-i incluzi piesa respectivului DJ sau respectivilor DJ in chart, ca doar nimic nu e gratis, fie ca-ti place, fie ca nu.

Ceva suspect? Nu. Ceva ce nu este public? Nu.

Problema este, insa, alta: calitatea.

Cu cat ai piesa inclusa in mai multe charturi, cu atat ai mai multe sanse sa intre direct in top 100, sau 50, sau chiar 10, din simplul motiv ca marea majoritate a cumparatorilor achizitioneaza direct tot chart-ul si nu piesele de sine statatoare. Din aceasta reiese ca, nema piesa in chart, nema piesa in top.

In ce priveste calitatea, lucrurile sunt clare: foarte putine charturi reflecta, intr-adevar, preferintele reale ale DJilor / producatorilor, ci doar arata cu cine sunt in "combinatie", cu cine sunt prieteni si cu cine consuma grame de tutun.

Unde este artistul refugiat in muzica, ascuns in studio, care-si petrece zilele, noptile, viata si sanatatea in jurul echipamentelor, inconjurat de cabluri, soft-uri, VST-uri si nervi cand mai crapa cateceva? Unde este acea pasiune nebuna pentru muzica, pentru arta in general, care te face putin sociopat, care te face sa-ti pierzi mintile, sa ai izbucniri ba vesele, va agresive, ba triste, dar mereu sa ai un singur lucru in cap: muzica? Acum, pentru a fi popular, trebuie sa fii in primul rand sociabil. Un pic ironic pentru un artist.

In acesta lume, totul tine de aparente si de prietenii, combinatii tipic romanesti ieftine care duc la ingrosarea buzunarului pe termen scurt, dar la subtierea calitatii muzicii, a productiei, a producatorilor si intr-un final al petrecerilor.

Exista, totusi, oameni care chiar si fara acele charturi reusesc sa iasa in evidenta. Exista, totusi, artisti care nu aleg sa se coboare la un nivel atat de josnic incat sa-ti pateze preferintele si pasiunea pentru muzica doar pentru a obtine inca un loc in top. Mai exista, inca, artisti care nu vor sa fie in top, ci vor sa fie in continuare acolo unde trebuie.

Concluzia? Mult prea putin bun intr-o mare de prost.